Daca sunteti pasionat de design, arhitectura sau arta, colaj de grafica si foto, daca vreti sa creati web design pentru site-ul sau blogul personal sau daca pur si simplu vreti sa va jucati cu imaginile, Apple este axat in principal pe aplicatii vizuale iar cu un iPad performant puteti face minuni.
Nivelul de performanta si dificultate al fiecarei aplicatii difera destul de mult, astfel ca unele dintre ele sunt extrem de intuitive si usor de folosit dupa 5 minute de explorare, iar altele se adreseaza celor mai experimentati, care au deja ceva cunostinte de internet si webdesign.
Iata cateva dintre cele mai recente aplicatii iOS care va pot ajuta, prezentate de expertii de la Flanco.
How to Draw and Paint
Este un instrument pentru incepatorii in design si artwork, care va arata cum sa desenati si cum sa pictati sau, pe scurt, cum sa lucrati in Photoshop.
Seria de tutoriale a debutat cu How to Draw & Paint Manga, unde erau prezentati o serie de artisti manga, dar si lectii de baza despre cum sa desenati in acest stil consacrat.
PowerSketch
Puteti retusa fotografiile astfel incat sa arate ca un desen. Cu aceasta aplicatie este mai usor ca niciodata sa transformati o fotografie intr-o imagine aparte, care va atrage multe like-uri pe Facebook! Puteti face si prelucrare video cu efectele disponibile pentru fotografii.
De asemenea, puteti realiza o fotografie direct cu tableta sau puteti importa fotografii de pe alte suporturi. Apasati butonul „Edit” din dreapta sus si vor aparea o serie de optiuni pentru desen.
Ce deosebeste aceasta aplicatie de altele care transforma fotografia in desen este ca va permite sa combinati fotografii pentru a face colaje. Aveti la alegere 16 efecte si puteti salva rezultatul sau il puteti publica pe retele sociale.
Dropr
Recesiunea a creat un nou monstru: CV-ul care sa atraga atentia. Daca pana acum trimiteati departamentului de HR o pagina cu sumarul joburilor si aptitudinilor, acum trebuie sa aveti un portofoliu cu o prezentare grafica eleganta, care sa va diferentieze.
Aici va ajuta Dropr. Va puteti inscrie cu unul dintre conturile personale de Facebook, Twitter sau Google sau va puteti face cont separat de Dropr.
Va puteti conecta toate conturile existente, inclusiv Vimeo, LinkedIn, Flickr, SoundCloud, MySpace sau Behance. Acest lucru va ajuta sa puneti in valoare si sa updatati simultan informatia peste tot, pentru o sincronizare perfecta.
Deja Dropr are o baza extinsa de proiecte si portofolii din care sa va inspirati. Va puteti administra toate interactiunile, mesajele si zonele de interes de pe propriul dashboard.
DIY
Se stie ca cei mici sunt cele mai curioase si creative fiinte, asa ca noua companie DIY vrea sa cladeasca aplicatii si comunitati dedicate copiilor, unde acestia se pot exprima creativ, cu un mic ajutor din partea tehnologiei.
DIY isi doreste sa fie prima aplicatie din comunitatea online care sa faca parte din viata oricarui copil. DIY s-a lansat cu un site si o aplicatie iOS care deschide copiilor portile fanteziei si le pastreaza creatiile pentru a fi vazute de intreaga lume.
Kern.js
O aplicatie pentru cei mai avansati utilizatori ai internetului. Un bookmarklet care va permite sa modificati fonturile din website-ul propriu.
Ce inseamna bookmarklet? Este un pas in plus fata de bookmark (denumirea in engleza a semnului de carte). Cand navigam pe internet obisnuim sa punem cate un semn de carte “virtual”, marcand un anumit site care ne place in mod deosebit sau un anumit articol. Dupa ce am transformat un anumit link in bookmark, acesta ne va aparea evidentiat separat in browser, pentru a fi accesat mai usor. Ei bine, un bookmarklet este un bookmark care include si un JavaScript, care ne va permite sa modificam fonturile din website-ul propriu.
Este bazat pe plugin-ul Lettering.js, dar implementarea este simplificata, astfel incat sa puteti face modificari pe un site live.
Salvati bookmarklet-ul in browser, activati-l in pagina in care vreti sa lucrati, apasati pe o litera (oricare litera din textele existente pe pagina) si incepeti sa modificati. Cand ati terminat, apasati check mark si copiati in CSS styles. E putin mai complicat pentru incepatori, fiind mai degraba util pentru cunoscatori, insa si cei mai proaspeti in ale web design-ului pot parcurge pasii cu putina rabdare, nu vor avea decat de castigat.
Autodesk 123D Design
Autodesk’s 123D este o aplicatie de design care va permite sa creati de la zero modele 3D si sa vedeti cum va arata obiectul in realitate.
Este disponibil atat pentru PC, cat si iPad, Mac sau web. Contine forme de baza si exemple care va ajuta sa construiti in 3D. Trebuie insa putin studiat cum functioneaza.
Autodesk 123D Catch
Lansata tot anul trecut, aceasta derivatie a lui 123D Design va ajuta sa transformati fotografiile in simulari 3D.
Puteti incarca pana la 40 de fotografii ale unui obiect, care se incarca si se prelucreaza pe cloudul Autodesk. De acolo, modelul 3D poate fi rotit de pe tableta sau poate fi publicat.
Un comentariu
Proiect pt generator