iPhone 17ChatGPT-5Galaxy S26Steam Deck 2Vision Pro 2Wi-Fi 7
Alternativă la Tesla? Lunaz Rolls-Royce Phantom, un spectaculos model clasic primește un motor electric
Dacă vreți o mașină electrică și vă doriți o limuzină cu adevărat specială, Rolls-Royce are o ofertă cu adevărat ieșită din comun. Compania a anunțat lansarea modelului Lunaz Rolls-Royce Phantom, în fapt o mașină din epoca anilor 1960 care a primit un motor electric performant. Prețul, pe măsura tehnologiei și valorii acestei mașini, aproximativ 655.000 de dolari.
Dacă vreți o mașină electrică și vă doriți o limuzină cu adevărat specială, Rolls-Royce are o ofertă cu adevărat ieșită din comun. Compania a anunțat lansarea modelului Lunaz Rolls-Royce Phantom, în fapt o mașină din epoca anilor 1960 care a primit un motor electric performant. Prețul, pe măsura tehnologiei și valorii acestei mașini, aproximativ 655.000 de dolari.
Rolls-Royce promovează acest model inedit drept singura mașină electrică din lume pentru care ai nevoie de un șofer. Ar fi și culmea să o conduci altfel, dar s-au mai văzut cazuri în care proprietarii își conduc singuri mașinile din zona de super lux.
Publicitate
Împreună cu experții de la Lunaz, Rolls-Royce Phantom a găsit mai multe modele clasice de Phanthom pe care și-a propus să le recondiționeze pe baza unui propulsor electric cu baterii de 120 kW care îi oferă mașinii o autonomie de 483 km.
Mai există și o versiune cu un pachet de baterii mai mic, de 80 kW, al cărei preț este ceva mai mic decât modelul de top (460.000 dolari vs. 655.000 dolari)
Publicitate
Dincolo de motorul electric, mașina a primit faruri cu led, noi sisteme de suspensie, direcție și frânare, pentru ca experiența la volan să fie una optimă pentru anul 2020.
Și la interior au fost câteva modificări, de la recondiționarea tapițeriilor la afișarea electronică a datelor de bord, implementarea unui sistem de navigație și sonorizare de ultimă generație și înlocuirea telefonului clasic cu unul GSM, însă păstrându-i aerul de epocă.
Primul model ieșit de pe liniile de asamblare este cel prezentat în acest material, însă Rolls-Royce și-a propus să modernizeze și alte modele, mai vechi și mai noi.
Publicitate
Lunaz și Rolls-Royce și-au propus să dezvolte, în total, 30 de astfel de mașini, în diverse versiuni de caroserie, de la limuzine cu patru uși până la coupe-uri.
Toate modelele electrificate vor avea două culori, „Midland” și „Cinereous”, pentru a sublinia faptul că reprezintă o mașină specială.
Andrei Negrescu scrie despre tehnologie de peste 15 ani și publică pe GadgetReport.ro din iulie 2011, unde are peste 16.000 de articole semnate. Acoperă lansările de telefoane și gadgeturi, inteligența artificială, mașinile electrice și schimbările din piața de telecomunicații, cu accent pe ce înseamnă fiecare noutate pentru cititorii din România: preț, disponibilitate și alternative. Lucrează cu surse primare, precum comunicate oficiale, specificații tehnice, studii și documente ale autorităților, iar sursele folosite sunt trecute la finalul articolelor, conform politicii editoriale GadgetReport.ro.