Avionul secret X-37b. Una dintre cele mai interesante și misterioase nave spațiale din lume

Data: 17/09/2021 | Autor: .

Avionul secret X-37b. Una dintre cele mai interesante și misterioase nave spațiale din lume

Noua divizie Space Force a Departamentului Apărării al Statelor Unite foloseşte intensiv celebrele avioane secrete X-37b, fără echipaj, în misiuni pe toată suprafaţa globului, inclusiv în Rusia şi China.

NASA a transferat două avioane X-37b la Agenția de proiecte avansate de cercetare (DARPA) a Pentagonului în 2004. După ce acestea au fost operate mulți ani de către Air Force, aeronavele spion au trecut în 2020 la nou înființata Space Force.

Live Science relatează că X-37b reprezintă una dintre cele mai interesante și misterioase nave spațiale din lume.

La prima vedere, avionul seamănă cu o versiune mai mică a uneia dintre navetele spațiale ale NASA.

Avionul secret X-37b are aproximativ 8,8 metri lungime, o înălțime de 2,9 metri și o anvergură a aripilor de 4,6 metri. Cântărește 4.990 de kilograme, putând decola vertical, fiind propulsată de o rachetă.

Former SecAF Explains How Secret X-37 Space Plane Throws Off Enemies |  Military.com

Odată ajunsă pe orbită ea poate manevra singură iar în cele din urmă aterizează pe pistă la fel ca un avion convențional.

Vehiculul are o zonă mică de încărcare, care îi permite să transporte echipamente și sateliți. El zboară la o altitudine cuprinsă între 240 și 805 kilometri deasupra Pământului.

Misiunile secrete ale avionului X-37b

US military's mysterious X-37B space plane passes 500 days in orbit, but we  still have no clue what it's actually doing up there - ExtremeTech

Presa internațională relatează că avionul este folosit în misiuni de spionaj și monitorizare a sateliților.

Un mare atu al avionului spion X-37b este acela că poate rămâne în spațiu o lungă perioadă de timp. La prima lansare din 2010, el a petrecut în spațiu 224 de zile. Un al doilea vehicul a zburat un an mai târziu și a rămas pe orbită un timp dublu.

Recordul de timp este de 780 de zile, adică mai mult de doi ani, acesta fiind înregistrat în timpul celui de-al cincilea zbor.