Timp de patru secole, mintea lui Leonardo da Vinci a fost ținută despărțită de ea însăși. Un sculptor spaniol din secolul al XVI-lea a tăiat, sortat și împărțit manuscrisele marelui geniu al Renașterii în două grămezi separate — una pentru știință, alta pentru artă — ignorând tocmai esența operei sale: unitatea indisolubilă dintre cele două. Acum, după 400 de ani, o platformă digitală italiană reface ceea ce Pompeo Leoni a distrus. Se numește Leonardotheka și a fost lansată oficial în această săptămână de Museo Galileo din Florența. Este primul proiect de această amploare care reunește digital cele două mari colecții de manuscrise ale lui Leonardo: Codex Atlanticus, aflat la Veneranda Biblioteca Ambrosiana din Milano, și aproximativ 550 de foi din Colecția Regală de la Windsor, Marea Britanie. Împreună, formează cel mai extins rezervor digital din lume dedicat operei leonardiene.
Cum a fost împărțit geniul Renașterii în două cutii separate
Leonardo da Vinci a murit în 1519, la castelul Clos Lucé din Franța, lăsând în urmă mii de pagini de notițe, schițe, calcule și reflecții. Nu erau cărți. Erau spații de lucru. Gândul lui Leonardo se mișca liber pe hârtie — între desen și text, între proporții arhitecturale și studii anatomice, între mașini de zbor și portrete de cai.
Când Leonardo a murit în 1519, colecția sa de manuscrise a fost moștenită de studentul său, Francesco Melzi. Ulterior, acestea au intrat în posesia sculptorului italian Pompeo Leoni, care le-a demontat și tăiat controversat, separând materialul în două albume — unul dedicat științei și subiectelor tehnice, celălalt focalizat pe lucrările artistice și figurative ale lui Leonardo.
Decizia lui Leoni părea, poate, logică din perspectiva unui colecționar al epocii. Dar ea a ignorat radical felul în care Leonardo însuși lucra. Da Vinci se certa cu sine pe hârtie. Se mișca între imagine și text. Testa forme, mecanisme și proporții pe măsură ce gândea, într-un mod relativ liber. Separarea artei de știință era, pentru el, o absurditate.
Consecințele acestei intervenții au durat secole. La începutul secolului al XVII-lea, Polidoro Calchi, ginerele lui Leoni, deținea manuscrisele. El a vândut albumul Codex Atlanticus contelui Galeazzo Arconati, care l-a donat Venerandei Biblioteca Ambrosiana în 1637. Celălalt album, cel cu lucrările figurative, a intrat în Colecția Regală în jurul anului 1670, probabil ca un cadou pentru regele Carol al II-lea.
De atunci, cele două jumătăți ale minții lui Leonardo au stat la distanță de câteva mii de kilometri una de alta.
Ce este Leonardotheka și cum funcționează
Proiectul Leonardotheka, o inițiativă de zece ani, implică trei organizații: Royal Collection Trust, Veneranda Biblioteca Ambrosiana și Biblioteca Leonardiana din Vinci, Toscana. Coordonarea a revenit Museo Galileo din Florența.
Museo Galileo din Florența a lansat Leonardotheka, o platformă online care reunește cele 1.119 foi ale Codex Atlanticus, deținute de Veneranda Biblioteca Ambrosiana din Milano, cu aproximativ 550 de foi Leonardo din Colecția Regală de la Windsor.
Platforma, prezentată de Artnet, nu este o simplă galerie de imagini. Instrumentele Leonardotheka permit utilizatorilor să navigheze prin date despre proprietățile fizice și materiale ale documentelor incluse; utilizatorii pot citi, de asemenea, pe larg despre tehnicile de scriere și desen ale lui da Vinci.
Rezultatul tehnic cel mai spectaculos este cel al reconstituirilor de pagini. „Leonardotheka include 50 de reconstituiri confirmate de pagini, în care fragmente mici de pagini deținute la Windsor au fost returnate paginilor din Codex Atlanticus pentru a le restaura contextul original”, se arată într-un comunicat al proiectului.
De ce contează reconstituirea unui cal și a unui monument antic
Dintre cele 50 de reconstituiri confirmate, una iese în evidență prin implicațiile sale istorice. Una dintre reconstituiri reunește folio 399r din Codex Atlanticus cu folio 912345r de la Windsor, aducând împreună un desen de cal cu un text scris despre monumentul ecvestru clasic Regisole din Pavia, de lângă Milano.
Semnificația este enormă pentru istoria artei. Cercetătorii cred că această asociere poate surprinde momentul în care Leonardo a ajuns la schița finală pentru calul destinat imensului monument neterminat al lui Francesco Sforza. Monumentul ecvestru al lui Sforza — cunoscut și ca Gran Cavallo — a fost unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale lui Leonardo, un cal de bronz de aproape șapte metri înălțime care nu a fost niciodată turnat. Modelul din lut a fost distrus în 1499 de soldații francezi care l-au folosit ca țintă de antrenament.
Acum, pentru prima dată, avem pe același ecran gândul și inspirația din spatele acelui proiect pierdut.
Ce spun cercetătorii: „Leonardotheka accelerează cercetarea la scară globală”
Comunitatea academică a primit proiectul cu entuziasm. Profesorul Paolo Galluzzi, președinte emerit al Museo Galileo, a declarat: „Leonardotheka este un instrument care oferă cercetătorilor din întreaga lume oportunități fără precedent de a explora vasta și inestimabila bogăție de informații conținută în manuscrisele lui Leonardo da Vinci.”
Matthew Landrus, specialist în da Vinci la Universitatea din Oxford, s-a arătat și el optimist în privința impactului platformei. El a declarat pentru The Art Newspaper că noul instrument va ajuta la accelerarea și îmbunătățirea cercetării pentru un grup mai larg de oameni. „Un beneficiu,” a spus Landrus, „este că putem vedea procesele de gândire ale lui Leonardo, modul în care folosea foile de hârtie, ce tip de gândire interdisciplinară era implicată în fiecare proiect.”
Un model pentru instituțiile culturale din era digitală
Dincolo de valoarea academică, Leonardotheka ridică o întrebare crucială despre cum ar trebui să funcționeze patrimoniul cultural în mediul digital.
Roberto Ferrari, directorul executiv al Museo Galileo, a declarat că modelul Leonardotheka stabilește „un precedent convingător pentru modul în care instituțiile culturale pot și trebuie să-și păstreze proprietatea intelectuală asupra demersurilor lor digitale, rezistând tentației de a delega astfel de responsabilități platformelor comerciale.”
Ferrari a adăugat: „Se situează în contrast deliberat cu două tendințe la fel de reductive: proliferarea bibliotecilor digitale generice, care privilegiază amplitudinea conținutului în detrimentul profunzimii academice; și efortul crescând de a transforma moștenirea lui Leonardo într-un activ comercial, îmbrăcat sub pretextul respectabil al așa-numitei industrii culturale.”
Jumătate din finanțarea pentru Leonardotheka provine de la Ministerul Italian al Culturii și Ministerul Universităților și Cercetării. Restul este asigurat de Museo Galileo, în principal prin veniturile din bilete.
De ce Codex Atlanticus este cel mai important caiet al lui Leonardo
Codex Atlanticus este cel mai mare dintre cele peste douăsprezece codexuri care conțin miile de pagini de notițe ale lui Leonardo. Conținutul său, produs între anii 1470 și moartea lui Leonardo în 1519, include unele dintre cele mai cunoscute invenții ale artistului-inginer, precum mașina sa de zbor și harpsichord-viola.
Codex Atlanticus al lui da Vinci include planuri și desene pentru multe dintre cele mai celebre invenții ale sale, inclusiv „șurubul arhimedic”, o „roată perpetuă” și o mașină de zbur asemănătoare unui liliac.
Dincolo de invenții, caietele lui Leonardo conțin studii anatomice realizate pe cadavre, calcule hidraulice pentru canalizarea râurilor, proiecte de arhitectură militară și observații astronomice. În paginile caietelor sale, scrise cu o scriere secretă în oglindă și nepublicate timp de peste 400 de ani, descoperim un alt Leonardo — omul de știință. Caietele sale conțin planuri pentru sute de invenții care vor fi create sute de ani mai târziu, inclusiv mitraliere, costume de scafandru, macarale de construcție, roboți, mașini de zbor și multe altele.
Poate tehnologia să reunească ceea ce istoria a despărțit?
Întrebarea nu este retorică. Leonardotheka demonstrează că răspunsul este da — dar cu o condiție. Nu orice reunire digitală este egală. Există o diferență fundamentală între o arhivă academică riguroasă și o platformă comercială care vinde acces la imaginea lui Leonardo ca brand.
Proiectul Museo Galileo a ales drumul greu: zece ani de muncă, colaborare transnațională între instituții cu viziuni și interese diferite, finanțare publică, și un rezultat care aparține cercetătorilor, nu acționarilor.
Codex Atlanticus a fost separat de foile de la Windsor în urmă cu 400 de ani de un om care credea că știe mai bine. Acum, un proiect digital italian îi dă dreptate lui Leonardo: arta și știința nu pot fi despărțite. Și nici paginile care le conțin.
Leonardotheka este accesibilă gratuit la adresa teche.museogalileo.it.
