Capcanele internetului mobil. Cât te costă să te uiți la clipurile video pe telefon

Data: 26/06/2020 | Autor: .

Cât internet mobil consumă clipurile video urmărite pe telefonul mobil? Destul de mult, în condiţiile în care aveţi un abonament cu 2-3 GB de date. Așa că există pericolul ca, în numai câteva ore, să terminaţi cantitatea de date prevăzută în contract şi să vă treziţi cu facturi de sute de lei.

Youtube, Netflix, Google Music şi Spotify sunt doar câteva dintre aplicaţiile care consumă internet mobil în cantităţi ,,industriale”, aşa că este bine să adaptaţi calitatea imaginii la resursele de date pe care le aveţi în abonament şi, în plus, să blocaţi posibilitatea de a utiliza date suplimentar.

Statisticile arată că, la calitate scăzută (low-quality), o piesă audio consumă 0.72MB pe minut sau 43.2MB pe oră. La calitate normală, de 160kbps, streamingul audio consumă 1.20MB pe minut sau 72MB pe oră. Iar la calitatea cea mai bună, de peste 320kbps, se ajunge la 2.40MB / minut şi 115.2MB pe oră.

În ceea ce priveşte clipurile video, la calitate scăzută (240p/320p), streamingul consumă 0.3GB (300MB) pe oră, la calitate SD (480p) 0.7GB (700MB), iar la calitate HD (720p – 2K) vei consuma 0.9GB (720p), 1.5GB (1080p) respectiv 3GB (2K) pe oră. La cea mai bună calitate disponibilă (UHD), vei ajunge să consumi 7.2GB pe oră.

Calculele sunt relative pentru că fiecare site are propriul model de indexare, astfel că datele medii pot fi depăşite foarte uşor.

Cât va costa serviciul de internet prin satelit Starlink

ABONAMENT CU 2GB

  • 47 ore de muzică la calitate scăzută
  • 28 ore de calitate muzicală medie
  • 17 ore de muzică la calitate excelentă
  • 6.5 ore de video la calitate slabă
  • 2.8 ore de video la calitate medie
  • 2.2 ore de video la 720p
  • 1.3 ore de video la calitate Full HD
  • 0.6 ore de video la calitate 2K
  • 0.25 ore de video 4K

Vrei să îți schimbi routerul? Câteva sfaturi esențiale dacă vrei internet rapid, acasă sau la birou

ABONAMENT CU 5GB

  • 117 de muzică la calitate scăzută
  • 70 ore de calitate muzicală medie
  • 42.5 ore de muzică la calitate excelentă
  • 16.25 ore de video la calitate slabă
  • 7 ore de video la calitate medie
  • 5.5 ore de video la 720p
  • 3.25 ore de video la calitate Full HD
  • 1.5 ore de video la calitate 2K
  • 0.6 ore de video 4K

Lucrezi de acasă? Cum să ai un semnal Wi-Fi mai bun, un internet mai rapid

ABONAMENT CU 10GB

  • 234 de muzică la calitate scăzută
  • 140 ore de calitate muzicală medie
  • 85 ore de muzică la calitate excelentă
  • 32,5 ore de video la calitate slabă
  • 14 ore de video la calitate medie
  • 11 ore de video la 720p
  • 6.5 ore de video la calitate Full HD
  • 3 ore de video la calitate 2K
  • 1.2 ore de video 4K

Calculele au fost făcute la un standard de 1,000MB = 1GB. Reamintim însă că aceste calcule sunt relative pentru că site-urile folosesc diverse modele de compresie a datelor, astfel că un film văzut pe Amazon Prime, de exemplu, va consuma mai mult decât unul similar văzut pe Netflix.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.