O problemă fundamentală a măcinat în tăcere comunitatea astronomilor timp de zeci de ani. Abordarea standard pentru detectarea vieții pe alte lumi implică scanarea atmosferelor exoplanetelor după gaze precum oxigenul, metanul și ozonul. Prezența acestor elemente chimice este dificil de explicat în lipsa biologiei, însă această idee aparent inteligentă ascunde un defect major. Întreaga listă de biosemnături a fost scrisă studiind exclusiv planeta Pământ.
Timp de 60 de ani, căutarea vieții dincolo de sistemul nostru solar s-a bazat pe o singură presupunere. Savanții au plecat de la premisa că biologia extraterestră va semăna suficient de mult cu a noastră pentru a o putea recunoaște ușor.
Astrofizicienii folosesc instrumente avansate pentru a analiza lumina stelelor filtrată prin atmosferele planetelor îndepărtate. Totuși, fiecare nou scenariu care generează un rezultat fals pozitiv necesită și mai multe informații adiționale despre respectiva planetă pentru a putea fi exclus cu certitudine. Există o dezbatere reală cu privire la posibilitatea ca aceste date să poată fi vreodată colectate în mod exhaustiv, mai ales în contextul în care conceptele de biosemnături au rămas surprinzător de statice de-a lungul deceniilor.
Ce propune noua Teorie a Asamblării și cum funcționează?
Sara Walker, profesor de astrobiologie la Universitatea de Stat din Arizona, alături de colegii săi, încearcă să rezolve exact acest impas științific major. Soluția echipei se bazează pe o idee radicală, denumită Teoria Asamblării. Cercetătorii au propus aplicarea acestei teorii inovatoare direct asupra atmosferelor exoplanetelor îndepărtate. Scopul noului model nu mai este căutarea unor gaze specifice. În schimb, fizicienii și chimiștii vor să măsoare cât de multă complexitate conține o atmosferă planetară și dacă simpla chimie oarbă ar fi putut să o producă în mod plauzibil, fără intervenția vieții.
Atunci când se descoperă o atmosferă bogată în molecule extraordinar de greu de construit la întâmplare, regulile jocului se schimbă complet. Noul instrument matematic și chimic caută sisteme în care reacțiile prezintă semne de interconectare profundă. Acest concept face referire la molecule care împart și refolosesc fragmente chimice, explorând astfel întregul spațiu al posibilităților oferite de legăturile chimice disponibile. Când acest nivel înalt de complexitate este atins, savanții deduc că ceva aflat mult dincolo de chimia obișnuită a fost la lucru în acel mediu. Acel factor necunoscut, susține teoria asamblării, este aproape sigur viața însăși.
Suntem pregătiți să descoperim o biologie complet diferită de a noastră?
Cel mai important aspect al acestei noi abordări este că teoria nu face absolut nicio presupunere despre natura reală a acelei forme de viață. Nu se prezumă prezența niciunui metabolism specific, nu se caută o biochimie familiară și niciun mecanism molecular clasic. Abordarea este, în termenii proprii ai cercetătorilor, „agnostică la instanțierea specifică a vieții”.
Modelul ne indică pur și simplu locurile din cosmos unde ar putea exista un proces biologic activ. Pentru a-și testa riguros ipoteza, echipa a comparat atmosfera Pământului cu cele de pe Venus, Marte și cu diverse alte arhetipuri de exoplanete. Aplicând această nouă unitate de măsură a complexității, atmosfera Terrei se detașează clar ca fiind cea mai complexă dintre toate, complet independent de orice prejudecată observațională a oamenilor de știință. Dacă această metodă se va dovedi funcțională pe termen lung, ea ar putea transforma radical modul în care umanitatea caută viață printre stele, redefinind de la zero însăși esența a ceea ce căutăm de fapt în univers.
