O rachetă Falcon 9 a lansat marți, 13 octombrie 2026, la 13:33 ora României, misiunea de aprovizionare CRS-35 către Stația Spațială Internațională. Capsula Dragon, fără echipaj, duce peste 2.800 de kilograme de experimente, provizii și echipamente. Cea mai importantă piesă nu se află însă în cabină, ci în compartimentul exterior: ultima pereche de panouri solare rulabile iROSA.
Odată montate, panourile vor încheia un program de modernizare început în 2021. Scopul lui este simplu: stația are nevoie de mai multă energie decât pot oferi panourile originale, îmbătrânite după peste două decenii pe orbită.
Ce aduce misiunea SpaceX CRS-35 pe Stația Spațială?
CRS-35 este a 35-a misiune de aprovizionare efectuată de SpaceX pentru NASA. Racheta a decolat de pe platforma SLC-40 de la Cape Canaveral, în Florida. Capsula Dragon trebuie să ajungă la stație joi, 15 octombrie, în jurul orei 18:00, ora României.
Pe lângă alimente și piese de schimb, încărcătura include experimente științifice și echipamente pentru ieșirile în spațiu. NASA precizează că perechea finală de panouri iROSA va fi instalată în timpul unor ieșiri în spațiu programate ulterior. Capsula va rămâne acostată aproximativ o lună, apoi se va întoarce pe Pământ cu rezultate ale cercetărilor.
| Date-cheie | Detalii |
|---|---|
| Instituții | NASA, SpaceX; panouri realizate de Boeing, prin Spectrolab, și Redwire |
| Lansare | 13 octombrie 2026, 13:33 ora României, Cape Canaveral |
| Sosire estimată | 15 octombrie 2026, circa 18:00 ora României |
| Încărcătură | Peste 6.300 de livre (circa 2.860 kg) |
| Putere per panou iROSA | Peste 20 kW |
| Panouri originale | 8 aripi, până la 160 kW în lumina Soarelui |
| Ce urmează | Instalare prin ieșiri în spațiu, două pentru fiecare panou |
De ce are nevoie Stația Spațială de panouri solare noi?
Stația are opt aripi solare mari, montate în perechi între 2000 și 2009. Ele au fost proiectate pentru o durată de viață de 15 ani și pot produce împreună până la 160 de kilowați când sunt luminate de Soare. Aproximativ jumătate din această energie este stocată în baterii, pentru perioadele în care stația trece prin umbra Pământului.
Radiațiile, variațiile de temperatură și micrometeoriții degradează celulele solare în timp. În plus, cerințele de energie au crescut, pe măsură ce pe stație au ajuns tot mai multe experimente. NASA a ales să nu înlocuiască panourile vechi, ci să le „augmenteze”.
Noile panouri iROSA se montează în fața celor originale și acoperă puțin peste jumătate din lungimea fiecăruia. Folosesc același sistem de orientare spre Soare și aceeași distribuție a energiei. Fiecare instalare necesită două ieșiri în spațiu.
Cum funcționează panourile solare rulabile iROSA?
Tehnologia ROSA a fost dezvoltată de compania Deployable Space Systems, cu sprijinul NASA, și preluată în 2021 de Redwire. Ideea este ca panoul să se înfășoare „ca un covor” la lansare. Asta reduce mult volumul ocupat în rachetă.
Desfacerea nu folosește motoare. Panoul se deschide singur datorită energiei acumulate în brațele din material compozit, care tind să revină la forma întinsă. Mai puține piese mobile înseamnă mai puține lucruri care se pot bloca.
Tehnologia a fost testată pe Stația Spațială în iunie 2017, iar primele două panouri operaționale au fost instalate în iunie 2021. Fiecare produce peste 20 de kilowați. Potrivit NASA, cu șase panouri noi stația ajunge la până la 215 kilowați disponibili, cu o creștere de 20–30% pe canalele de energie modernizate. Perechea adusă acum completează setul.
Când ar putea ajunge tehnologia în produse?
Răspunsul scurt este că a ajuns deja, dar în spațiu. Panourile ROSA au alimentat sonda DART, care a lovit în 2022 un asteroid pentru a-i devia traiectoria. Ele sunt folosite și pentru modulul de propulsie al viitoarei stații lunare Gateway, unde două astfel de panouri trebuie să producă 60 de kilowați. Variante modulare au fost integrate și în sateliți comerciali Maxar.
Pe Pământ, avantajul principal, adică volumul mic la transport, contează mai puțin decât prețul. De aceea, nu e de așteptat ca acoperișurile caselor să primească panouri de acest tip prea curând. Principiul panourilor flexibile și ușoare este însă studiat și pentru aplicații terestre, de la construcții la echipamente portabile.
Limita principală ține de durata de viață a stației. NASA plănuiește începerea retragerii acesteia din 2030. Noile panouri vor asigura deci energie pentru ultimii ani de funcționare, nu pentru decenii.
Ce înseamnă pentru cititorii din România?
Ca ordin de mărime, un singur panou iROSA de peste 20 de kilowați echivalează cu puterea mai multor instalații fotovoltaice casnice obișnuite, care au de regulă câțiva kilowați. Diferența este că pe orbită nu există nori, dar există radiații și diferențe uriașe de temperatură.
Pentru cei interesați de energia solară acasă, lecția stației este relevantă. Panourile se degradează, iar sistemele moderne combină producția cu stocarea în baterii, cum face și stația Anker SOLIX S5000 pentru backup în casă. Despre direcția în care merge infrastructura orbitală am scris și în articolul despre centrele de date pe orbită plănuite de SpaceX. Iar pentru alte rezultate recente ale NASA, poți citi despre craterele de pe Marte făcute de resturile misiunilor.
