Compania romaneasca Vector Watch va lansa smartwatch-ul Vector Watch in luna august in SUA si Marea Britanie. Ceasul, care promite o autonomie de 30 de zile, se conecteaza prin bluetooth la orice telefon inteligent, atat cu Android, iOS cat si Windows Phone.
Andrei Pitis, seful proiectului, a declarat, intr-un interviu pentru ZD Net, ca ceasul inteligent Vector Watch, prezentat in premiera in martie la targul de ceasuri de la Basel, va avea preturi intre 199 dolari si 349 dolari, in functie de versiune.
Cea ieftina, denumita Meridian, va avea un cadran rectangular de 40,55 mm, iar cea mai scumpa, Luna, un ecran rotund de 44 mm.
Pentru ca bateria sa tina atat de mult s-au facut si compromisuri: ecranul lui Vector Watch este alb negru si nu este tactil, fiind controlat prin trei butoane.
Carcasa Vector Watch este din otel inoxidabil, iar cureaua poate fi din otel inoxidabil, piele sau silicon. Vector Watch este rezistent la apa, pana la 50 metri adancime.
Compania Vector Watch este condusa, din pozitia de CEO, de Joe Santana, fost CEO la Timex, iar echipa de design de Steve Jarvis, care a lucrat la Nike unde a proiectat bratarile de fitness.
Compania a primit o finantare de 500.000 euro din partea grupului GECAD fondat de Radu Georgescu, pentru a dezvolta noul ceas inteligent.