Grand Cinema Digiplex din Baneasa Shopping Center Bucuresti va fi deschis pentru public incepand de vineri, de la ora 10.00, au anuntat oficialii mall-ului.
Cu ocazia lansarii, cinefilii vor fi intampinati cu premii speciale. Pe toata durata primului weekend, clientii se vor putea fotografia cu mascotele unor personaje celebre din lumea filmului. Imaginile vor fi postate pe Facebook, iar primele 10 poze cu cele mai multe voturi castiga automat un premiu.
Premii vor primi si primii 2.600 de clienti ai cinematografului, si cei care vor aplica pentru programul de fidelitate. Vizitatorii vor putea vedea si o expozitie cu costume de film, purtate de protagonistii unor roluri celebre din productii romanesti.
Grand Cinema Digiplex este cel mai mare cinematograf complet digitalizat din tara. Dezvoltat cu o investitie de 19 milioane de euro, Digiplex are 13 ecrane 3D si peste 2.600 de locuri.
Printre acestea se afla Grand ULTRA & Grand EPIKA – doua sali cu ecrane de mari dimensiuni, si salile VIP Grand STUDIOS, cu facilitati si design premium (servicii de primire, garderoba, un bar si lounge separat, precum si fotolii si canapele ajustabile inglobate sub conceptul „living room”).
Sala Grand ULTRA are cel mai larg ecran din tara, de tip „silver screen”, si beneficiaza de un sistem de sunet IOSONO, cel mai complex si avansat sistem audio multi-dimensional din Europa.
Grand EPIKA este o sala multifunctionala cu 500 de locuri care va putea fi adaptata la niverse manifestari: prezentari de moda, concerte, spectacole, stand-up comedy si multe altele. Alte inovatii sunt automatele de vanzare a biletelor aflate inBaneasaShoppingCity.
Accesul in noul cinematograf se va face direct pe la etajul intai al centrului comercialBaneasaShoppingCity.
Mai multe detalii aflati de pe www.grandcinemadigiplex.ro.