Incepand din aceasta luna, pasagerii care calatoresc cu avionul pe ruta Bucuresti-Paris sau Bucuresti-Amsterdam, de pe Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, vor putea urca la bordul aeronavelor pe baza unui bilet electronic afisat pe telefonul mobil. Singurul document necesar este actul de identitate.
Primii operatori care vor pune la dispozitia pasagerilor acest serviciu sunt Air France si KLM.
Oficialii Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti au declarat ca, in cel mai scurt timp, facilitatea va fi extinsa si pentru alti operatori aerieni.
Pentru a efectua check-in-ul pe telefonul mobil, pasagerii trebuie sa aiba acces la internet pe un telefon mobil de tip smartphone. Astfel, ei vor putea efectua check-in-ul direct pe telefonul mobil, pe websitul mobile.airfrance.com sau klm.com.
Dupa completarea datelor personale necesare, acestia vor primi pe email sau pe telefon, printr-un mesaj SMS sau MMS, permisul de imbarcare ce contine un cod de bare ce garanteaza autenticitatea operatiunii. Pasagerii pot efectua aceste formalitati si isi pot alege locurile in avion, incepand cu 30 ore inaintea decolarii.
Permisul de imbarcare electronic contine toate informatiile prezente pe un permis conventional (timpul de imbarcare, poarta de imbarcare, ora decolarii, locul si clasa de calatorie). Pasagerii care calatoresc cu bagaje de cala se prezinta direct la biroul de predare a bagajelor, unde codul de bare primit pe telefonul mobil este scanat.
Pe langa formalitatile de check-in, acest cod de bare faciliteaza controlul de securitate si al pasapoartelor din aeroport. Asemeni unui permis de imbarcare conventional, permisul mobil ofera acces calatorilor la toate facilitatile aeroportului, inclusiv zonele de relaxare de tip lounge si cumparaturile din duty free.
Ca si in cazul biletelor electronice, toate detaliile rezervarii pasagerilor raman accesibile in baza de date a sistemului. In eventualitatea in care telefoanele mobile ale pasagerilor se defecteaza sau raman fara baterie, acestia isi pot tipari permisul de imbarcare la un punct de autoservire special amenajat sau pot solicita fara probleme acest lucru agentiei Air France-KLM.