Autoritatile din orasul Kunming din China au inchis doua dintre cele cinci magazine false Apple. Oficialii chinezi s-au sesizat dupa ce blogul BirdAbroad a relatat despre clonele Apple care incercau sa copieze designul si oferta reprezentantelor celebrei companii tehnologice din SUA.
Citeste intreaga poveste a magazinelor false Apple din China aici.
In urma anchetei declansata de autoritati, s-a descoperit ca niciunul dintre cele 5 magazine Apple din Kunming nu avea licenta. Oficialii au inchis, pentru moment, numai doua dintre ele. Potrivit The Guardian, autoritatile din orasul chinez au decis sa inchida doar magazinele care vindeau produse piratate.
Apple are, in prezent, numai patru magazine oficiale in China, in Beijing si Shanghai, iar in Kunming exista doar 13 reselleri.
Jurnalistii de la The Guardian relateaza, pe de alta parte, ca magazine false Apple ar exista si in alte tari printre care Croatia, Columbia, Slovenia, Spania si Venezuela.
Apple, in prezent, la nivel mondial, peste 300 de magazine oficiale, care au realizat vanzari de 3,5 miliarde dolari in cel de-al doilea trimestru din acest an.