Noile căşti Apple AirPods, primele gadgeturi audio fără fir dezvoltate de Apple, sunt imposibil de reparat. Cel puţin asta susţin testerii de la iFixit care le-au desfăcut pentru a vedea cum sunt construite, relatează GadgetReport.ro
Căştile conţin difuzoarele, un mic cip şi un circuit, alături de o baterie de 93 miliwatti, care reprezintă echivalentul a puțin peste 1% din capacitatea bateriei unui iPhone.
Investigând amănunțit componentele din interiorul căștilor, testerii au descoperit un cablu coaxial în miniatură și doi sezori de proximitate cu infraroșu, aceștia din urmă putând detecta dacă fiecare AirPod este în ureche și atingerile pentru redare/repaus.
iFixit spun că toate aceste componente, lipite unele de altele cu mult lipici special, sunt imposibil de reparat sau de reciclat.
Investigând întregul ansamblu cu raze X, cei de la iFixit au descoperit „probleme de calitate” la lipitura cipului, relevând fie un „standard de calitate scăzut”, fie „o lansare de produs grăbită”, ultima teorie fiind cea mai plauzibilă, având în vedere întârzierea lansării.
Scorul de reparare oferit de iFixit AirPod-urilor este de 0 din 10, adică cel mai mic posibil.
Acesta se datorează soluţiei tehnologice folosite şi mai ales cantității mari de lipici folosit pentru a fixa componentele în interiorul căștilor.
Vestea bună, din testele făcute până acum, este că AirPods au o autonomie de peste 5 ore şi un semnal bun, constant.
Căştile au fost lansate în magazinele din SUA, Australia şi Noua Zeelandă, urmând ca în următoarele zile să fie disponibile şi în alte pieţe. Se speculează că în România le vom vedea, cel mai probabil, abia în a doua parte a lunii ianuarie, la un preţ estimat la 700-800 lei. Preţul oficial de lansare a fost de 159 dolari.