Îţi încarci telefonul la 100%? Îl pui în priză peste noapte? Îl foloseşti până se descarcă complet? Sunt obiceiuri care pot afecta semnificativ bateria smartphone-ului, astfel încât autonomia de funcţionare va scădea semnificativ şi asta într-un timp foarte scurt. Cel puţin asta susţin experţii de la Cadex, o companie care oferă dispozitive de testare pentru acumulatori, relatează GadgetReport.ro
Sunt foarte puţine telefoanele care rezistă mai mult de 10-12 ore fără să fie puse în priză. Până să vedem mult lăudatele baterii pe grafen, care ar urma să crească semnificativ autonomia telefoanelor, mai avem de aşteptat 2-3 ani. Până atunci, gadgeturile vor continua să fie propulsate de acumulatorii pe Litiu-Ion.
Experţii de la Cadex afirmă că, pentru a creşte durata de viaţă a bateriilor cu Litiu-Ion, trebuie să urmăm câteva sfaturi esenţiale.
Într-un material publicat pe site-ul Battery University, aceştia afirmă că cel mai bun mod de a încărca telefonul este să îl pui în charger câteva minute, cât mai des.
Nu este indicat să îl încarci la 100% şi nici să-l pui în priză peste noapte. Asta pentru că, deşi acumulatorii au un sistem de protecţie la supraîncărcare, în timp, bateria se deteriorează.
Potrivit experţilor, cel mai bine ar fi să păstrăm acumulatorul la 65-75%, nivel considerat optim pentru a prelungi viaţa acestuia.
De asemenea, este important să nu descărcăm telefonul complet şi, atunci când l-am pus la încărcat şi ajunge la 100%, să îl deconectăm de la charger.
CUM CREŞTI AUTONOMIA TELEFONULUI
Dincolo de sfaturile privind încărcarea telefonului, vă prezentăm şi câteva soluţii software care vă permit să creşteţi autonomia acestuia.
- In primul rand, este foarte important sa reduci luminozitatea ecranului. Diferenta se va vedea in cel putin o ora de autonomie in plus. Poti sa setati luminozitatea pe automat sau sa o dai la minim.
- Dezactiveaza internetul mobil, wi-fi-ul, NFC-ul şi bluetooth-ul atunci cand nu ai nevoie de ele. Toate aceste conexiuni consuma multa energie.
- Renunta la aplicatiile pe care nu le folosesti. Sunt foarte multe programe care lucreaza in background si consuma din baterie. Cu cat ai mai putine aplicatii, cu atat mai bine. Daca nu te lasa inima sa renunti la ele, intra in setarile telefonului si opreste-le sa lucreze in background.
- Daca nu ai nevoie neaparat sa fii la curent cu toate mailurile si update-urile de pe retelele sociale, dezactiveaza sincronizarea automata. De fiecare data cand se conecteaza la internet, telefonul consuma multa energie si date cu actualizarea adreselor de mail, Facebook, etc.
- Redu nivelul de sunet si renunta la vibratii. Vei vedea ca telefonul consuma multa energie pentru a difuza muzica, alertele si vibratiile. Cu cat nivelul este mai mic, cu atat mai bine.
- Renunţaţi la wallpaper-urile live. Chiar dacă arată bine, aceste consumă între 2-4% din baterie, aşa că ar fi bine să căutaţi o imagine de fundal clasică, de preferat cât mai închisă la culoare.