Numărul atacurilor cibernetice asupra telefoanelor mobile, indiferent ca vorbim de cele cu Android, de iPhone si Windows Phone, a crescut considerabil în ultimul an. Expertii de la ThePhoneGeeks au lansat cateva sfaturi despre cum ne protejam telefonul mobil de potențialele atacuri ale hackerilor.
„În primul rând, trebuie să acordăm o atenție sporită SMS-urilor sau email-urilor care propun actualizarea unui program sau a unei aplicații, pentru care este necesară efectuarea unei plăți, chiar dacă aceasta este una modică. De asemenea, trebuie să fim atenți la datele stocate în memoria telefonului sau în cloud și chiar să utilizăm un cod de blocare a terminalului”, afirma Dan Badea – ThePhoneGeeks.
Potrivit acestuia, numerele de telefon, adresele de e-mail, codurile PIN pentru carduri bancare, parolele pentru sistemele de online banking sau cele pentru rețelele de socializare sunt principalele ținte ale hackerilor.
De aceea, pentru a putea oferi telefonului o protecție sporită împotriva atacurilor cibernetice, specialistul EuroGsm recomandă instalarea de programe antivirus pentru scanarea traficului de Internet, dar și descărcarea aplicațiilor din surse sigure.
Instalarea unei aplicații antivirus pe smartphone ajută în menținerea securității datelor, iar oferta din Google Play Store este una foarte variată. Printre cele mai populare aplicații antivirus, care permit scanarea aplicațiilor instalate sau a datelor de pe cardul de memorie, se numără AntiVirus Security, Avast, Bitdefender Antivirus Free, Eset Mobile Security & Antivirus, Avira Antivirus Security sau Kaspersky Internet Security.
Este bine de știut că majoritatea aplicațiilor de acest gen provin de la producători renumiți, oferind soluții sigure care sporesc gradul de securitate a telefonului mobil.