Cum oprești funcția prin care Google te urmărește pe telefon sau pe laptop

Data: 7/01/2019 | Autor: .

google 1984-google-big-brotherGoogle folosește geolocația pentru a oferi utilizatorilor informații relevante și contextuale din zona în care se află. În plus, înregistrează locurile în care mergi, paginile web pe care le deschizi, aplicațiile pe care le folosești, pentru a optimiza experiența de utilizare. Cel puțin asta susține oficial ,,Big Brother’’. Dacă te deranjează ca Google să știe aproape totul despre tine, poți să oprești monitorizarea datelor din setări, relatează GadgetReport.ro

Google afirmă că geolocația, altfel spus urmărirea traseului urmat de utilizator, este menită să ofere o experiență de utilizare mai bună, oferind ,,informații relevante’’.

Google folosește în acest scop mai multe servicii, precum Location History, Web and App Activity și Location Services.

Dacă vrei ca Google să nu te urmărească, nu este de ajuns să dai OFF la Location History.

google google-locatie-1086x768

Astfel că, pentru a dispărea de pe harta Google, dincolo de trecerea Location History pe OFF, trebuie să dezactivezi și „Web & App History”.

Interesant este că, și în aceste condiții, rezultatele obținute de Google anterior opririi serviciilor pot ajuta compania să își dea seama unde ești.

De exemplu, dacă ai căutat ,,unde găsesc pizza în apropiere’’ sau ,,cum va fi vremea azi’’, Google are deja stabilită locația unde te afli. Pentru a șterge toate ,,urmele’’ din Google, trebuie să intri în ,,My Activity’’ și să ștergi toate informațiile legate de serviciile Google.

Ca să ajungi acolo, intri în myactivity.google.com și apeși pe „activity controls”. Din meniul din stânga, dezactivezi Web & App History și Location History.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.