Ion Paulat, un mecanic naval absolut sclipitor, a pus țara noastră pe harta mondială a aviației cu mult înainte ca alte națiuni să viseze la cucerirea cerului. Povestea sa reală este una a geniului tehnic, dar și a unei profunde dezamăgiri instituționale. Inventatorul român a gândit și a proiectat primul hidroavion cu fuselaj din istorie. Cu toate acestea, aparatul administrativ și lipsa totală de viziune a oficialilor vremii i-au blocat ascensiunea. O idee care putea schimba definitiv direcția aeronauticii a fost ignorată brutal în țara sa natală, permițând ulterior unui alt stat european să revendice o premieră mondială istorică.
Cum s-a născut primul hidroavion românesc?
Mecanicul de geniu s-a născut pe 1 aprilie 1873 în localitatea Cioara, aflată în actualul județ Brăila. Destinul său s-a legat însă indisolubil de orașul Galați. Venit aici de la o vârstă fragedă, el a urmat cursurile Școlii Comerciale și a devenit ucenic la faimoasele Ateliere Navale Fernic. Pasiunea sa uriașă pentru mecanică a prins rapid contur. Tânărul s-a școlit apoi la Școala Tehnică Navală din Savona, Italia. Datorită pregătirii sale excepționale, a fost angajat ca ofițer și mecanic-șef pe vasul de transport marfă „Turnu Severin”.
Adevărata revelație aviatică a venit în anul 1908, în timpul unei escale în portul african Alger. Marinarul a observat un hidroglisor pe valuri și a remarcat imediat instabilitatea severă a ambarcațiunii la viteze superioare. Mintea sa analitică a dedus pe loc că adăugarea unor aripi aerodinamice ar ridica vehiculul în aer. Fără să piardă timpul, Paulat a amenajat direct pe nava sa un tunel aerodinamic ingenios. Acest instrument de laborator, recunoscut astăzi ca fiind printre primele de acest tip din lume, i-a permis să testeze portanța unor profile de aripi inspirate din natură.
De ce a refuzat statul român un proiect tehnologic revoluționar?
Proiectul tehnic era complet finalizat, însă materializarea lui fizică necesita sume uriașe. Inventatorul și-a cheltuit absolut toate economiile strânse în aproape două decenii de muncă pe mare. Banii nu au ajuns pentru a achiziționa motoarele performante din Germania. Plin de speranță, mecanicul s-a adresat direct instituțiilor statului român pentru a obține o finanțare oficială și pentru a-și înregistra brevetul. Răspunsul autorităților de la București a fost un refuz categoric și cinic.
Funcționarii statului i-au respins dosarul cu o aroganță ieșită din comun, ignorând total calculele sale inginerești. Conform documentelor vremii, decidenții i-au transmis scurt: „Nu va funcţiona! E o aberaţie”. Statul român i-a pus pur și simplu bețe în roate exact în momentul în care invenția revoluționară avea nevoie disperată de un capital minim pentru a zbura.
Franța fură startul și intră definitiv în istoria aviației
Refuzat și jignit de propriul guvern, gălățeanul a fost nevoit să caute sprijin exclusiv în mediul privat de afaceri. Salvarea a venit parțial de la Gheorghe Fernic, proprietarul șantierului naval de la Dunăre și unchiul celebrului compozitor Ionel Fernic. Industriașul local i-a intuit imediat potențialul și a decis să finanțeze din propriul buzunar componentele lipsă. Susținut de acest capital târziu, Paulat a reușit să finalizeze aparatul. El a realizat primele demonstrații spectaculoase cu hidroavionul său cu fuselaj abia în toamna anului 1911.
Timpul vital pierdut prin birourile birocraților a costat însă imens prestigiul tehnologic al României. În anul 1910, în timp ce românul încă se ruga de autorități pentru o șansă, inginerul francez Henri Fabre a patentat la Paris un aparat de zbor similar, lipsit de un fuselaj propriu-zis. Pe baza acelei hârtii, francezul a fost recunoscut oficial pe plan internațional drept părintele hidroavionului.
Românul a continuat ulterior să inoveze, construind un monoplan în 1912, însă un accident la demonstrație și mobilizarea sa în Războaiele Balcanice au pus punct visului său. Povestea lui Ion Paulat reprezintă astăzi o lecție dură despre modul în care neîncrederea și birocrația pot tăia aripile unui geniu național.
