Un fenomen pe care fizicienii îl asociau până acum cu planetele protejate de câmpuri magnetice puternice, precum Pământul, a fost identificat și în atmosfera Planetei Roșii. Efectul Zwan-Wolf apare în ionosfera marțiană, la aproximativ 80 de mile altitudine, adică în jur de 130 de kilometri, iar descoperirea se bazează pe datele adunate de sonda MAVEN a NASA.
Cum a fost surprins efectul Zwan-Wolf pe Marte
Mecanismul a putut fi observat pentru că a fost, pentru scurt timp, amplificat: în decembrie 2023, o ejecție de masă coronală a lovit Marte, iar intensificarea produsă atunci a scos fenomenul din zgomotul de fond al măsurătorilor. Rezultatul este surprinzător tocmai pentru că Marte nu are un câmp magnetic global puternic, condiția considerată până acum obligatorie pentru apariția acestui tip de interacțiune cu vântul solar.
Câmpul magnetic al unei planete funcționează ca o barieră care deviază particulele încărcate venite dinspre Soare. Pe Marte, lipsa unui asemenea scut este explicația clasică pentru atmosfera extrem de subțire de astăzi: vântul solar a erodat-o treptat, de-a lungul a miliarde de ani. Noile date arată însă că planeta nu a fost complet lipsită de apărare, chiar dacă protecția oferită nu a fost niciodată suficientă pentru a păstra un înveliș gazos dens.
MAVEN, misiunea de un an care a rezistat 11
Sonda Mars Atmosphere and Volatile Evolution a plecat spre Marte în noiembrie 2013, cu un plan inițial de un singur an de activitate științifică. A funcționat însă 11 ani pe orbita marțiană și s-a oprit abia după pierderea semnalului, la un deceniu după termenul prevăzut pentru misiunea principală. Arhiva de măsurători strânsă în tot acest timp rămâne una dintre cele mai valoroase surse despre felul în care atmosfera Planetei Roșii reacționează la furtunile solare, iar rezultate noi continuă să apară din ea, așa cum s-a întâmplat și cu anomalia termică uriașă detectată în interiorul emisferei sudice.
Ce înseamnă descoperirea pentru ideea de terraformare
Tentația de a citi rezultatul ca pe o veste bună pentru colonizare există, dar concluzia cercetătorilor merge în direcția opusă. Chiar dacă efectul Zwan-Wolf este prezent, el este prea slab pentru a reține o atmosferă construită artificial, așa că orice înveliș gazos adăugat de oameni ar fi, în timp, spulberat tot de vântul solar.
Scenariul clasic de terraformare presupune eliberarea unor cantități uriașe de dioxid de carbon pentru a capta căldura și a ridica presiunea atmosferică, apoi introducerea oxigenului necesar respirației. Provocarea este uriașă: temperatura la suprafață coboară frecvent până la aproximativ minus 225 de grade Fahrenheit, adică în jur de minus 143 de grade Celsius, iar atmosfera actuală este mult mai rarefiată decât cea terestră. Un studiu din 2024 propunea folosirea nanoparticulelor pentru a genera un efect de seră puternic, susținând că problema ar fi mai ușor de rezolvat decât pare, însă și această soluție are obstacole serioase. Ideea de a face solul marțian productiv este explorată și pe alte căi, inclusiv prin ciuperci pământene capabile să transforme regolitul steril în teren agricol.
Rămân apoi riscurile directe pentru organism. Erupțiile solare aduc radiații letale, o problemă cu care NASA se confruntă deja în pregătirea misiunilor cu echipaj uman. Solul marțian conține perclorați, săruri toxice răspândite printre roci, iar gravitația reprezintă doar o treime din cea terestră, ceea ce înseamnă pierdere de masă musculară și osoasă pentru oricine ar sta acolo perioade lungi. În acest context, planurile ambițioase anunțate public, precum intenția lui Elon Musk de a ridica un oraș pe Marte sau calendarul SpaceX pentru primele zboruri cu echipaj, se lovesc de o listă lungă de necunoscute.
Paraterraformarea, varianta mai realistă
Alternativa discutată tot mai des este paraterraformarea: în loc să fie modificată întreaga planetă, ar fi construite habitate închise, presurizate și legate între ele. Dioxidul de carbon extras din atmosfera marțiană ar putea fi folosit atât pentru combustibil, cât și pentru susținerea plantelor, iar o parte dintre spații ar fi amplasate subteran, unde scoarța absoarbe radiațiile înainte să ajungă la oameni. Extinse suficient, asemenea structuri ar putea găzdui parcuri, ferme, păduri și lacuri.
Există și o componentă mai puțin tehnică a problemei. Un studiu din 2023 a estimat că, odată rezolvate obstacolele de mediu și de inginerie, ar fi nevoie de doar 22 de oameni pentru a porni o colonie marțiană, iar analiza tipurilor de personalitate sugera că persoanele agreabile și sociabile ar avea cele mai mari șanse de a rezista izolării. Până atunci, transportul rămâne subiectul cel mai concret, iar testele NASA cu noul motor ionic pentru misiuni umane arată cât de departe suntem încă de o călătorie de rutină.
Surse: NASA – misiunea MAVEN.
