O echipă de oameni de știință a scos la iveală un secret fascinant ascuns în inima pădurilor, demonstrând că cerbii posedă un limbaj vizual complet invizibil pentru ochiul uman. Deși știam deja că aceste mamifere au capacitatea de a percepe lumina ultravioletă, un studiu recent arată că ele lasă în urmă adevărate trasee strălucitoare, vizibile exact în aceste lungimi de undă. Această revelație uluitoare aruncă o cu totul altă perspectivă asupra modului în care cerbii interacționează între ei și își percep propriul mediu înconjurător, demonstrând încă o dată că natura ascunde mistere dincolo de spectrul nostru vizual limitat.
Un limbaj secret în lumina ultravioletă, dincolo de mirosuri
În mod tradițional, comportamentul masculilor de cerb cu coadă albă (Odocoileus virginianus) în timpul sezonului de împerechere din toamnă era asociat strict cu marcajele fizice și olfactive. Aceștia obișnuiesc să își frece masiv coarnele de copaci și de solul pădurii pentru a îndepărta stratul catifelat și bogat vascularizat care le acoperă creștetul în perioada de creștere. În același timp, ei lasă în urmă secreții glandulare, urină și excremente. Aceste semne fizice funcționează ca niște indicatoare strategice menite să avertizeze rivalii teritoriali sau să atragă potențialele partenere.
Totuși, o echipă de cercetători de la Universitatea din Georgia (UGA) din Statele Unite ale Americii a descoperit că mirosul nu este singurul instrument de comunicare folosit de aceste mamifere. Experții au observat că marcajele emit o strălucire aparte în lungimile de undă ultraviolete. „Fotoluminescența rezultată ar fi vizibilă pentru cerbi pe baza capacităților vizuale ale acestora descrise anterior”, au notat autorii în lucrarea lor care descrie acest fenomen inedit. Este pentru prima dată când comunitatea științifică documentează dovezi clare ale faptului că un mamifer utilizează efectiv fotoluminescența în mediul său natural, deși emisiile induse de razele UV la animale au fost studiate în medii controlate de peste un secol.
Cum au decodat specialiștii mesajele luminoase din pădure
Pentru a elucida această enigmă, Daniel DeRose-Broeckert, asistent de cercetare la Universitatea din Georgia, a condus o investigație detaliată alături de colegii săi într-o pădure de cercetare numită Whitehall. Pe o suprafață vastă de aproximativ 337 de hectare, unde cerbii trăiesc în totală libertate, echipa a luat la pas terenul pe parcursul a două luni în toamna anului 2024. Au fost identificate și monitorizate 109 frecături pe trunchiurile arborilor și 37 de zgârieturi pe sol. Ulterior, cercetătorii s-au întors noaptea la fiecare locație, înarmați cu lanterne ultraviolete care emiteau la intensități maxime de 365 nm și 395 nm.
Aceste lungimi de undă specifice nu au fost alese la întâmplare, ele fiind extrem de abundente pe cer în perioadele de crepuscul, la răsărit și la apus, exact momentele în care cerbii sunt cei mai activi din punct de vedere biologic. Utilizând un instrument special pentru a măsura valorile iradianței, cercetătorii au cuantificat cantitatea de lumină reflectată sau emisă de fiecare loc marcat. „Frecăturile și urina găsite pe zgârieturile expuse la 395 și 365 nm au avut valori medii ale iradianței mai mari (adică au fost mai strălucitoare) decât mediul înconjurător și au prezentat fotoluminescență”, au detaliat membrii echipei de cercetare în raportul publicat în revista Ecology and Evolution.
Rolul biologic și enigma chimică a strălucirii nocturne
O întrebare care încă își așteaptă răspunsul definitiv este legată de sursa exactă a acestei străluciri misterioase. Specialiștii nu au putut stabili încă matematic ce proporție din această lumină provine de la rănile copacilor și arbuștilor și cât reprezintă de fapt fluidele lăsate în urmă de animale. Spre exemplu, s-a dovedit că urina de cerb conține porfirine și aminoacizi care se activează și devin fluorescenți sub incidența lungimilor de undă UV mai lungi. În mod similar, fenolii și terpenele eliberate de glandele de pe fruntea masculilor ar putea avea proprietăți reactive similare. Totodată, distrugerea intenționată a scoarței copacilor expune lignina și terpenele vegetale bogate în sevă, compuși recunoscuți de asemenea pentru capacitatea lor de a emite fotoluminescență.
Indiferent de mecanismul chimic dominant, fenomenul are un impact vizual incontestabil asupra habitatului. „Indiferent dacă fotoluminescența este rezultatul secrețiilor glandulare de pe fruntea cerbului sau al proprietăților lemnului, cert este că frecăturile contrastează vizual cu mediul înconjurător într-un mod care este adaptat în mod unic vederii cerbului”, subliniază echipa de la Universitatea din Georgia.
Dincolo de spectacolul natural vizibil sub lumina lanternelor, fotoluminescența emisă de aceste veritabile panouri de afișaj din pădure corespunde perfect cu tipul de fotoreceptori din ochii cerbilor, care sunt extrem de sensibili la lumina vizibilă cu lungime de undă scurtă și medie. Această sincronizare anatomică perfectă confirmă teoria conform căreia vederea cerbului este optimizată la maximum pentru condițiile de lumină scăzută specifice zorilor și amurgului. Mai mult, intensitatea semnalelor luminoase fluctuează direct proporțional cu biologia animalelor. „Deși nu am testat direct o schimbare comportamentală la cerbi ca urmare a prezenței fotoluminescenței, iradianța frecăturilor a crescut în același timp în care au crescut nivelurile hormonale ale cerbilor, iar schimbările comportamentale sunt cunoscute ca variind odată cu progresia sezonului de împerechere”, au concluzionat cercetătorii, deschizând un nou capitol fascinant în studiul faunei sălbatice.
