F64 vrea să deschidă un prim magazin în Cluj-Napoca și urmărește extinderea la nivel regional, țările vizate fiind Ungaria, Bulgaria și Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Marian Alecsiu, cofondator F64, cu ocazia împlinirii a 17 ani de prezență a companiei pe piața locală, relatează GadgetReport.ro
Potrivit lui Alecsiu, obiectivul pe termen lung al companiei este poziția de lider european în furnizarea de echipamente foto-video, F64 vizând abordarea progresivă a unor noi piețe. Această strategie va fi susținută de dezvoltarea rețelei naționale de magazine fizice, urmată apoi de extinderea regională.
În 2018, compania și-a consolidat businessul prin implementarea unor sisteme care să optimizeze platforma online, sistemul de warehouse management sau sistemele interne de măsurare a performanței, toate acestea cu scopul de a îmbunătăți experiența de cumpărare a clienților.
Vânzările F64 pe partea de online au crescut în 2018 în linie cu trendul ascendent al comerțului electronic, ponderea acestora din volumul total situându-se la 66%. Cu toate acestea, studiile interne arată că majoritatea clienților decid să facă o achiziție online doar după ce ajung și testează echipamentele dorite în showroomul F64 din București. Cele mai căutate produse au fost obiectivele, aparatele DSRL și camerele mirrorless, cu aproximativ 50% din totalul vânzărilor.
În 2018, F64 a realizat investiții în tehnologie și logistică, mai precis în dezvoltarea unei noi platforme web și în amenajarea unui depozit modern, investiția din urmă având termen de finalizare a doua jumătate a anului 2019.
“Afacerea F64 este un business care a luat naștere mai întâi dintr-o pasiune personală, iar mai apoi din dorința de a sprijini comunitatea restrânsă de fotografi la acel moment. În toți acești ani, ne-am dorit ca fotografia să devină o formă de exprimare pentru cât mai multe persoane, iar noi să fim cei care oferă sprijin nu doar pentru alegerea unui echipament, ci și pentru utilizarea acestuia cu maximum de rezultate.”, a declarat Marian Alecsiu, cofondator F64.
La nivel de piață, reprezentanții F64 anticipează în 2019 o creștere a segmentului de fotografii realizate cu telefonul mobil, dar și un interes mai mare pentru camerele de acțiune și produsele foto-video din segmentul 4k.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.
Cristi Popa este un jurnalist dedicat și un profesionist cu o etică puternică. El este cunoscut pentru capacitatea sa de a se adapta rapid la noile tehnologii și pentru a oferi informații corecte și la timp.
Pe lângă activitatea sa profesională, Cristi este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.