Noua poveste scrisă de J.K. Rowling, autoarea celebrei serii Harry Potter, înregistrează încasări record în cinematografele din toată lumea. În numai 10 zile, “Fantastic Beasts and Where to Find Them” a adunat peste 161 de milioane $ în SUA şi 344 de milioane $ în întreaga lume, semn că filmul SF cu iz de Harry Potter merită văzut, relatează GadgetReport.ro
Filmul regizat de David Yates a reuşit un adevărat record de încasări pentru un film fantastic în 2016, depăşind estimările producătorilor, relatează Hollywood Reporter.
Fantastic Beasts and Where to Find Them o face pe autoarea J.K. Rowling să se întoarcă în universul Harry Potter. Eroul poveştii este magi-zoologului Newt Scamander (Eddie Redmayne), iar filmul îi prezintă aventurile în comunitatea secretă de vrăjitoare și vrăjitori din New York. Călătoriile sale îi vor scoate în cale cele mai fantastice creaturi, unele dintre ele deosebit de periculoase!
“Vei intra în această lume extraordinară, New York-ul anului 1926, Congresul Magic al Statelor Unite ale Americii, o lume fantastică, minunată, şi ce loc mai potrivit pentru vizionare decât pe ecranul uriaş, cu claritatea şi autenticitatea pe care formatul IMAX le oferă.”, spune producătorul filmului, David Heyman.
Din distribuţie fac parte Eddie Redmayne, Katherine Waterston, Alison Sudol, Dan Fogler, Ezra Miller, Colin Farrell, Ron Perlman, Jenn Murray şi Jon Voight. Regia îi aparţine lui David Yates.
Iar dacă vreţi să aveţi parte de o experienţă cu adevărat inedită, vedeţi filmul într-o sală 4DX. Vizionarea unui film în format 4DX reprezintă o experienţă care stimulează toate simţurile, iar efectele unice 4DX, perfect sincronizate cu acţiunea de pe ecran, te vor face să simţi filmul pe pielea ta.
În fiecare moment în care Newt îşi răspândeşte magia, vârtejuri de vânt şi rafale de aer vor invada sala de cinema, iar spectatorii vor pătrunde în lumea incitantă a vrăjitorilor, având parte de scene impresionante şi o experienţă fantastică. Efectele vizuale orbitoare, vibraţiile pline de freamăt şi alte efecte combinate te vor transporta în mijlocul acţiunii, pentru o experienţă cu adevărat fantastică.
Săli 4DX găsiţi la Cinema City din Mega Mall Bucureşti, City Park Constanţa şi Shopping City Timişoara.