În cadrul Conferinței Dezvoltatorilor Huawei, compania chineză a lansat HarmonyOS – un nou sistem de operare gândit ca o alternativă viabilă la Android-ul celor de la Google, relatează GadgetReport.ro
HarmonyOS va fi folosit inițial pe dispozitive precum ceasuri inteligente, ecrane touchscreen, sisteme încorporate în vehicule și difuzoare inteligente.
„HarmonyOS e complet diferit de Android și iOS. Este un sistem de operare distribuit, de tip microkernel-based, ce oferă o experiență omogenă în orice scenariu. Are o arhitectură securizată și de încredere și suportă o colaborare unitară pe multiple dispozitive. Vă puteți dezvolta inițial aplicațiile, ca apoi să le distribuiți flexibil pe o gamă de dispozitive diferite.”, a declarat Richard Yu, președinte executiv al Huawei Consumer Business Group.
HarmonyOS a fost creat cu patru caracteristici tehnice clare:
- Unitar: Primul sistem de operare cu arhitectură distribuită, oferind o experiență unitară pe multiple dispozitive
Adoptând arhitectura distribuită și tehnologia virtual bus distribuită, HarmonyOS oferă o platformă comună de comunicații, management distribuit al informațiilor, alocare distribuită a operațiunilor și periferice virtuale. Cu HarmonyOS, dezvoltatorii de aplicații nu se vor mai confrunta cu tehnologia aferentă aplicațiilor distribuite, putând să se concentreze pe propria logică individuală de servicii. Dezvoltarea aplicațiilor distribuite va fi mai simplă ca niciodată. Aplicațiile construite pe HarmonyOS pot rula pe dispozitive diferite, oferind totodată o experiență unitară și colaborativă în orice scenariu.
- Omogen: Motor cu latență deterministă și IPC de înaltă performanță
HarmonyOS va răspunde provocărilor de performanță suboptimală prin folosirea unui motor cu latență deterministă (Deterministic Latency Engine) și o comunicare inter-procesuală de înaltă performanță (Inter Process Communication – IPC). Motorul cu latență deterministă determină din timp prioritatea execuției operațiunilor și setează limite de timp pentru alocarea resurselor. Resursele vor gravita către operațiunile cu prioritate mai mare, reducând latența de răspuns a aplicațiilor cu 25,7%. Microkernel-ul poate crește eficiența performanței IPC de până la cinci ori față de sistemele existente.
- Securizat: Arhitectura microkernel remodelează de la zero securitatea și încrederea
HarmonyOS folosește un design microkernel nou-nouț, cu securitate sporită și latență scăzută. Acest microkernel a fost creat pentru a simplifica funcțiile de kernel, a implementa cât mai multe servicii de sistem cu putință în modul de utilizare din afara kernel-ului și a adăuga o protecție reciprocă a securității. Microkernel-ul în sine oferă doar serviciile cele mai de bază, precum thread scheduling și IPC.
Design-ul cu microkernel al Harmony OS folosește metode de verificare formală pentru a remodela de la zero securitatea și încrederea într-un mediu de execuție de încredere (Trusted Execution Environment – TEE). Metodele de verificare formală sunt o abordare matematică eficientă de a valida corectitudinea sistemelor de la sursă, în timp ce metodele tradiționale de verificare, precum verificarea funcțională și simularea atacului, se reduc la un număr limitat de scenarii. Prin contrast, metodele formale pot folosi modele informatice pentru a verifica toate căile software de rulare.
HarmonyOS este primul sistem de operare ce folosește verificarea formală în mediul TEE al dispozitivului, îmbunătățind semnificativ securitatea. În plus, deoarece microkernel-ul HarmonyOS are mult mai puțin cod (aproximativ o miime din cantitatea prezentă în kernel-ul Linux), probabilitatea unui atac se reduce semnificativ.
- Unificat: IDE multidispozitiv permite aplicațiilor să fie dezvoltate o dată și implementate pe dispozitive multiple
Folosind un IDE multidispozitiv, o compilație unificată multilingvistică și un kit de arhitectură distribuită, HarmonyOS se poate adapta automat la diferite configurații de ecran și interacțiuni, suportând atât controlul drag-and-drop cât și programarea vizuală orientată spre preview. Acest lucru permite dezvoltatorilor să construiască mai eficient aplicații ce pot rula pe dispozitive multiple. Cu un IDE multidispozitiv, dezvoltatorii își pot coda aplicațiile o dată și să le implementeze pe multiple dispozitive, creând un ecosistem bine integrat pe toate dispozitivele utilizatorilor.
Compilatorul HUAWEI ARK este primul compilator static ce poate presta la același nivel cu mașina virtuală Android, permițând dezvoltatorilor să compileze în cod o gamă largă de limbi avansate într-un singur mediu unificat. Suportând compilarea unificată în limbi multiple, compilatorul HUAWEI ARK Compiler va ajuta dezvoltatorii să-și îmbunătățească mult productivitatea.
Planul dezvoltatorilor și dezvoltarea ecosistemului
HarmonyOS 1.0 va fi adoptat inițial pe produsele sale cu ecran inteligent, ce vor fi lansate spre sfârșitul acestui an. În următorii trei ani, HarmonyOS va fi optimizat și adoptat treptat pe o gamă mai largă de dispozitive inteligente, inclusiv wearables, HUAWEI Vision și unități de vizualizare pentru autovehicule.
Succesul HarmonyOS va depinde de ecosistemul dinamic de aplicații și dezvoltatori. Pentru a încuraja o adoptare pe scară largă, Huawei va lansa HarmonyOS ca platformă open-source la nivel mondial. Huawei va înființa și o fundație open-source foundation și o comunitate open-source pentru a sprijini colaborarea mai profundă cu dezvoltatorii.
China este mediul de dezvoltare a unui ecosistem puternic de aplicații și a unei baze masive de utilizatori. În continuare, Huawei va pune fundațiile HarmonyOS pe piața chinezească, urmând extinderea acestuia în ecosistemul global. Concentrându-se pe oferirea de plusvaloare unică, Huawei își va deschide și partaja capabilitățile sale de bază în domenii precum conectivitatea, camerele video și inteligența artificială. Va lucra îndeaproape cu partenerii săi de ecosistem pentru dezvoltarea aplicațiilor și serviciilor ce oferă consumatorilor cea mai bună experiență cu putință și va aduce un nou suflu de viață industriei de profil.
HarmonyOS va aduce noi beneficii incredibile consumatorilor, vânzătorilor de echipamente și dezvoltatorilor. Pentru consumatori, va aduce o experiență inteligentă coerentă și puternică în fiecare aspect al vieților acestora. Pe vânzătorii de echipamente îi va ajuta să capete avantajul primei mutări într-o eră a experiențelor inteligente holistice, în care 5G, AI și IoT vor avea o creștere explozivă. În același timp, HarmonyOS va permite dezvoltatorilor să-și câștige mai mulți utilizatori cu investiții mai mici, precum și să inoveze rapid serviciile în orice scenariu.
„Noi credem că HarmonyOS va revitaliza industria și va îmbogăți ecosistemul,” a declarat Richard Yu. „Scopul nostru e să aducem oamenilor o experiență cu adevărat captivantă și diversă. Vrem să invităm dezvoltatorii din toată lumea să ni se alăture în construirea acestui ecosistem nou. Împreună, vom oferi consumatorilor o experiență inteligentă, în orice scenariu.”