Hyundai şi Uber lucrează la un sistem de taxi aerian, care să permită utilizatorilor să se deplaseze dintr-un punct în altul cu ajutorul unor aparate similare elicopterelor. Sud-coreenii au prezentat, cu ocazia CES 2020 din Las Vegas, Hyundai S-A1, primul taxi aerian electric, relatează GadgetReport.ro
Hyundai S-A1 va putea să atingă o viteză de 290 kilometri pe oră şi va parcurge distanţe de până la 100 de kilometri (se va axa pe curse scurte, de mai puţin de 30 de minute).
Hyundai va fabrica taxiurile aeriene, în timp ce Uber va veni cu logistica pentru ca serviciul să poată opera, să conecteze piloţii cu pasagerii, şi va gestiona sosirea şi îmbarcarea utilizatorilor în heliporturi.
Sud-coreeenii speră să facă primele probe cu Hyundai S-A1 chiar în acest an, urmând ca serviciul să devină total operaţional în 2023.
Din iulie, Uber deja operează un serviciu de elicoptere care conectează insula Manhattan cu unul dintre aeroporturile din New York, respectiv „John F. Kennedy”, cu un preţ pe cursă cuprins între 200 şi 225 de dolari.
Compania a pus în funcţiune „Uber Copter” prin intermediul diviziei sale Uber Elevate, o ramură ce a fost creată acum trei ani pentru a explora posibilităţile de ridesharing aerian, serviciul fiind disponibil membrilor săi cu statut de platină sau de diamant.
În plus faţă de transportul aerian, serviciul include o cursă auto de la domiciliul clientului la un heliport din zona joasă a insulei, de unde se ia un elicopter cu un parcurs cu o durată de opt minute.
În total, cursa, inclusiv partea terestră – poate dura până la jumătate de oră, faţă de o oră (sau chiar două) dacă se optează pentru transportul auto, tren sau metrou.
Aceste elicoptere, cu doi piloţi, pot să ofere servicii pentru cinci persoane.