Transferurile și plățile bancare efectuate la nivel național sau internațional au devenit o obișnuință pentru noi toți, însă limbajul utilizat de instituțiile financiare ne creează anumite confuzii. Deseori, oamenii se încurcă în termeni precum IBAN, SWIFT sau BIC, respectiv codurile esențiale pentru eficientizarea procesului ce presupune transferurile de bani. Află, mai departe, ce identifică fiecare cod și cum sunt acestea utilizate în practica bancară, potrivit Termene.ro
Ce reprezintă codul IBAN
Fiecare cont bancar curent beneficiază de un număr unic de identificare rapidă, denumit cod IBAN, acronimul de la International Bank Account Number. Acesta este format din 24 de caractere și permite recunoașterea facilă a țării în care se află banca și a beneficiarului, chiar dacă plătitorul nu specifică nici un alt detaliu cu privire la destinatarul transferului de bani. Totodată, codul IBAN acționează și ca o metodă de verificare a corectitudinii datelor, fiind recunoscut la nivel internațional și utilizat de către toate băncile existente pe piață, indiferent de țara de origine.
Primele indicative ale codului IBAN reprezintă indicativul țării, RO în cazul statului român. Urmează apoi două cifre de siguranță generate de un algoritm special, apoi patru litere care reprezintă banca unde a fost deschis contul, ca, de exemplu, INGB pentru ING Bank sau RNCB pentru Banca Comercială Română. Următoarele șase cifre arată sucursala băncii unde a fost deschis contul curent, fiecare sediu al instituției respective având un indicativ special. Codul IBAN se încheie cu opt cifre care reprezintă numărul de cont al titularului.
Ce reprezintă codul SWIFT
Cât despre codul SWIFT, trebuie să știi că acesta provine de la Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication și are misiunea de a identifica o instituție bancară în mod unic, o sucursală a acesteia sau țara în care se află. Codul SWIFT este format din 8 până la 11 caractere, unde primele patru reprezintă numele băncii, următoarele două codul internațional al țării, iar ultimele două caractere codul localității. În cazul în care vorbim de un cod SWIFT de 11 caractere, ultimele trei sunt elemente opționale folosite pentru a identifica o anumită sucursală a băncii, departamente, servicii sau unități specifice aceleiași părți comerciale.
Codul SWIFT permite persoanelor fizice și juridice să efectueze tranzacții internaționale, în condiții de maximă siguranță. Acesta oferă o adresă electronică pentru banca la care se face transferul de bani și ajută întregul proces să fie foarte rapid și eficient. Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication este o rețea globală care procesează toate plățile realizate la nivel internațional și asigură băncile și utilizatorii că sumele transferate ajung acolo unde trebuie.
Ce reprezintă codul BIC
Codul de identificare bancară BIC (Bank Identifier Code) este format din primele patru caractere ale codului SWIFT. Mai exact, BIC face referire la adresa SWIFT atribuită unei bănci pentru trimiterea plăților automatizate rapid și sigur și identifică numele și țara sau sucursala băncii implicate. Codul BIC este cuprins în cel SWIFT, ceea ce înseamnă că nu este nici o diferență între ele. Termenii sunt utilizați în mod interschimbabil și înseamnă același lucru, din cauza asta codurile sunt denumite uneori SWIFT/BIC, ID SWIFT, identificatori SWIFT sau BIC/SWIFT. Chiar dacă au un scop identic, în funcție de zonă ori instituție bancară, există posibilitatea să se folosească ambele denumiri sau doar BIC ori SWIFT.
Codurile IBAN și SWIFT/BIC sunt două metode standardizate, recunoscute la nivel internațional, pentru identificarea conturilor bancare, atunci când se realizează un transfer de bani. În timp ce primul dintre ele este utilizat pentru a identifica un cont individual implicat într-o tranzacție, cea de-al doilea este util pentru recunoașterea băncii specifice, în cazul unui transfer internațional. Prin urmare, IBAN facilitează efectuarea plăților interbancare, iar SWIFT/BIC sunt esențiale pentru transferurile bancare internaționale, așa cum sunt plățile internaționale sau cele SEPA (Spațiul European de Plăți).