Unul dintre pilonii fundamentali ai istoriei antice, datarea Marii Piramide de la Giza în perioada faraonului Khufu (aproximativ 2580 î.Hr.), este pus sub semnul întrebării de o nouă cercetare care amenință să răstoarne cronologia acceptată a civilizației umane. Deși consensul academic stabilește vârsta monumentului la aproximativ 4.600 de ani, un studiu recent, realizat de inginerul Alberto Donini de la Universitatea din Bologna, avansează o ipoteză șocantă: structura ar putea fi, în realitate, cu zeci de mii de ani mai veche, fiind martora unor ere geologice uitate.
Piatra ca martor al timpului: Metoda REM
În lipsa documentelor scrise de la momentul construcției, egiptologia s-a bazat tradițional pe contextul arheologic, inscripții ulterioare și datarea cu radiocarbon a materialelor organice găsite în mortar. Totuși, Alberto Donini propune o abordare strict fizică, independentă de sursele istorice, denumită „Metoda Eroziunii Relative” (REM – Relative Erosion Method).
Premisa tehnică a acestei metode este ingenioasă prin simplitatea sa, dar complexă în aplicare. Ea se bazează pe faptul că blocurile de calcar ale piramidei nu au fost expuse elementelor naturii în mod egal de-a lungul istoriei. Inițial, piramida a fost acoperită cu un strat de piatră de calcar alb, șlefuit, care a protejat structura internă. Aceste blocuri exterioare au fost îndepărtate masiv abia în urmă cu aproximativ 675 de ani (în secolul al XIV-lea d.Hr.), pentru a fi folosite la construcția clădirilor din Cairo.
Secretele Marii Piramide a lui Khufu. Există încă o cameră secretă?
Astfel, Donini a comparat gradul de eroziune al pietrelor care au fost expuse continuu de la începutul construcției cu cel al pietrelor care au fost protejate de „carcasa” exterioară și expuse abia în perioada medievală. Diferența de uzură dintre aceste două tipuri de suprafețe a fost folosită pentru a calcula, printr-un model matematic, timpul total de existență al monumentului.
Rezultate care sfidează istoria: Faraonul Khufu, doar un restaurator?
Măsurătorile efectuate în 12 puncte distincte din Marea Piramidă au generat rezultate care variază semnificativ, de la 5.700 de ani până la peste 50.000 de ani, reflectând impactul inegal al vântului și nisipului. Totuși, prelucrarea statistică a datelor indică o probabilitate de 68% ca edificiul să fi fost ridicat într-un interval cuprins între 11.000 și 39.000 de ani în urmă, cu o vârstă medie estimată la aproximativ 24.900 de ani.
Această recalibrare drastică a timpului ar schimba fundamental rolul faraonului Khufu. Dacă calculele lui Donini sunt corecte, suveranul egiptean nu ar fi arhitectul original al minunii antice, ci mai degrabă un restaurator ambițios care a renovat o structură deja milenară, revendicându-i ulterior paternitatea. Această teorie rezonează cu alte ipoteze marginale din arheologie, precum cele legate de eroziunea pluvială a Sfinxului, care sugerează existența unei civilizații avansate mult înaintea Egiptului Dinastic.
Sudan, adevărata țară a piramidelor: Moștenirea uitată a faraonilor negri și a regatului Kush
Scepticismul academic și limitările studiului
Este important de precizat că lucrarea nu a trecut încă prin procesul riguros de peer review (evaluare colegială), fiind privită cu reticență de comunitatea egiptologilor. Criticii subliniază că metoda REM, deși inovatoare, este vulnerabilă la variabile greu de cuantificat. Variațiile climatice majore din ultimele milenii, tranziția de la o climă umedă la una deșertică, efectele poluării moderne (ploi acide) și eroziunea cauzată de traficul turistic intens pot distorsiona grav calculele de uzură a pietrei.
De asemenea, perioadele lungi în care baza piramidei a fost îngropată sub dunele de nisip ar fi putut încetini procesul de eroziune, complicând și mai mult estimarea exactă. Cu toate acestea, Donini susține că consistența datelor colectate sugerează o expunere la intemperii mult mai lungă decât cei 4.600 de ani acceptați oficial.
Indiferent dacă această teorie va fi validată sau demontată de viitoarele analize, studiul italianului redeschide o dezbatere fascinantă despre originile civilizației umane, sugerând că pietrele de la Giza ar putea ascunde secrete mult mai vechi decât piramidele însele.
