Jumanji: The Next Level. O aventură plină de adrenalină, umor și efecte speciale

Data: 5/12/2019 | Autor: .

jumanji: the next level Jumanji-The-Next-Level2

După lansarea, în 1995, a primului film fantastic din serie, povestea Jumanji a făcut înconjurul lumii. În 2017, “Welcome to the Jungle” ne-a introdus într-o nouă dimensiune, cea a jocurilor Digitale, iar acum a venit vremea să trecem la “Nivelul următor”, pentru acțiune, suspans și comedie la cote maxime. “Jumanji: The Next Level” poate fi vizionat, în avanpremieră, astăzi, iar de mâine, 6 decembrie a.c., rulează în cinematografele din toată țara, România numărându-se printre primele state în care poate fi vizionat.

A treia parte a celebrei francize aduce de trei ori mai multă acțiune, într-un adevărat regal al efectelor vizuale, condimentat cu personaje noi, avataruri speciale, provocări fără precedent și umor debordant. Regulile și provocările noi dau un cu totul alt sens cuvântului “supraviețuire”.

jumanji: the next level IMG_1335_R-ImageReview_2000x1303p_app-proxy7

Dacă filmul anterior scotea personajele din zona lor de confort pentru a deveni altcineva – un aventurier, un doctor, sau un luptător, acum îi redescoperim în timp ce încearcă să se acomodeze cu noile identităţi.

Liceenii de odinioară sunt acum studenţi și își caută drumul în viaţă. Întorși acasă în vacanţa de sărbători, Spencer, Bethany, Fridge şi Martha pornesc într-o nouă aventură pentru a-l salva pe Spencer, care a rămas captiv în joc. Dar jocul pare să se fi stricat, așa că nimic din ce știau nu mai este la fel. Acum, nu-și mai pot alege avatarurile și ajung în corpurile greșite, ceea ce devine atât periculos, cât și comic. Orice se poate întâmpla și nu au nici măcar garanția că vor ieși de acolo cu viață! Acum se cunosc însă mai bine, după aventura periculoasă din care au scăpat cu bine, și se pot baza unul pe altul.

jumanji: the next level DF-38231-ImageReview_2000x1333p_app-proxy5

Echipei deja consacrate i se adaugă un duo comic, alcătuit din Danny DeVito în rolul lui Eddie, bunicul lui Spencer, și Danny Glover alias Milo – fostul sau prieten şi partener de afaceri. Aspiraţi întâmplator în lumea Jumanji, cei doi se trezesc reprezentați în joc de vajnicul arheolog Smolder Bravestone (Dwayne Johnson) – plin de idei și de mușchi, și respectiv de simpaticul zoolog şi valet armurier Mouse Finbar (Kevin Hart) – mic la stat, mare la sfat! Deși în viața reală bătrâneii simpatici și posaci se mișcă în reluare, în joc trebuie să alerge de mama focului pentru a-și scăpa pielea. Dar tocmai acesta este farmecul provocării: “Cheia Jumanji este că jocul îţi cunoaşte punctele forțe şi slăbiciunile, provocându-te să devii cea mai bună versiune a ta”, consideră producătorul Matt Tolmach.

Genial și rotofei, doctorul Sheldon “Shelly” Oberon (Jack Black) revine la datorie, acum ca avatar al atletului Fridge, iar Ruby Roundhouse (Karen Gillan), avatarul Marthei și expertă în arte marţiale, devine liderul echipei. Bethany revine în joc nechezând, în pielea unui armăsar mare şi negru, ținută în frâu de Jefferson “Seaplane” McDonough (Nick Jonas) alias Alex.

Dacă în filmul anterior avatarurile explorau jungla, acum peisajele sunt și mai spectaculoase și extrem de variate: dune aride de nisip, canioane periculoase sau munţi acoperiţi de gheaţă. Implicit, s-a ridicat ștacheta și în scenografie. Filmările s-au realizat cu precădere în Atlanta, unde s-au folosit prin rotaţie cinci platouri. Luni întregi – atât înainte, cât și în timpul filmărilor – echipa scenografului veteran Brzeski a construit decoruri, apoi le-a dărâmat şi a construit altele noi.

jumanji: the next level DF-33486-ImageReview_2000x1333p_app-proxy10

 

Filmul este distribuit în România de către InterComFilm Distribution.

Become a Patron!
Loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.