Lenovo a lansat pe piața din România Legion Y520, primul laptop de gaming sub noul brand Legion, dedicat gamerilor care își doresc mobilitate fără a face compromisuri în ceea ce privește performanța și experiența de joc. Laptopul Lenovo Legion Y520 costă 3199 lei, relatează GadgetReport.ro
Laptopurile de gaming Lenovo Legion Y520 au o grosime de 25,8 milimetri, cântăresc doar 2,5 kg și sunt disponibile în România în mai multe configurații cu ecranul de tip IPS AG (slim) cu diagonală de 15,6 inchi, până la 8 GB memorie RAM și cele mai noi procesoare din generația Kaby Lake – până la i7-7700HQ.
Procesoarele Intel de generația a șaptea oferă laptopului Lenovo Legion Y520 o productivitate mai mare cu 12% decât generația a șasea și o performanță web cu 19% mai mare în cazul utilizării unui motor media dedicat. În acest fel, jucătorii se vor putea bucura de cea mai bună experiență de gaming atât în cazul jocurilor online cât și al celor care nu necesită conexiune la internet.
La nivelul plăcilor grafice, clienţii pot alege până la Nvidia GTX 1050Ti, cu 4 GB memorie video, ceea ce le va asigura o experiență de joc omogenă.
Experiența de gaming pe care o oferă Lenovo Legion Y520 este completată de dotări audio care le oferă jucătorilor acces la o experiență imersivă și autentică.
Cu sau fără căști de gaming, jucătorii se vor beneficia de sunetul redat de cele doua boxe de 2W Harman, cu Dolby Audio Premiu.
Design-ul încorporează o tastatură cu lumină roșie, ideală pentru sesiunile de gaming din timpul nopții. Cursa de deplasare a tastelor, de 1,7 milimetri, oferă o experiență de tastare ideală atât pentru chat cât și pentru gaming.
Una dintre problemele des întâlnite în sesiunile de gaming lungi este supraîncălzirea echipamentelor. Lenovo Legion Y520 adresează această problemă prin intermediul unor ventilatoare și aerisiri special concepute în apropierea plăcii grafice și procesorului. În plus, jucătorii care vor să-și înregistreze sesiunile de gaming pot apela la Lenovo Nerve Sense, un „centru de comandă” care cuprinde o varietate de comenzi: înregistrare in-game, controlul priorității conexiunii la internet, ajustarea setărilor audio, setări pentru tastatură și ajustarea setărilor pentru ventilația laptopului.
Nume |
Notebook Lenovo Legion Y520 |
Tip de display |
15.6 FHD IPS AG(SLIM) |
Tastatură iluminată |
Da |
Procesor |
Până la I7-7700HQ |
SSD |
Până la 512 Gb M.2 PCIE |
RAM |
Până la 8GB (1X8GBDDR4 2400) |
Sistem de operare |
FREE-DOS / Windows 10 HOME HIGH END STD |
Placă grafică |
Până la NVIDIA GTX 1050Ti 4GB |
Adaptori Wireless LAN |
WIFI 2X2 AC+BT4.1 |
PREȚ RON |
Începând de la 3.199 RON |