Omul invizibil devine realitate! A fost dezvoltat un material revoluţionar (VIDEO)

Data: 17/09/2014 | Autor: .

OMUL-invizibil-405x304Cercetătorii de la University of Illinois au dezvoltat un material revoluţionar care promite să transforme în realitate o tehnologie desprinsă din filmele SF – invizibilitatea. Experţii s-au inspirat din tehnicile de camuflaj folosite de caracatiţe şi calamari.

Materialul dezvoltat de oamenii de ştiinţă este realizat dintr-o reţea de celule care conţin o vopsea termosensibilă, capabilă să îşi schimbe culoarea.

Stratul inferior include o serie de senzori fotosensibili, care detectează schimbările privind intensitatea luminii, iar cel exterior foloseşte un pigment termosensibil, care îşi schimbă culoarea din negru în total transparent la exact 47 de grade Celsius.

Pentru moment, tehnologia funcţionează doar în alb şi negru, însă lucrăm la extinderea la tot spectrul de culori”, a declarat profesorul John Rogers.

Animale marine precum caracatiţele, sepiile şi calamarii folosesc un mecanism de camuflare în trei straturi aflat în pielea acestora. Stratul superior conţine culorile, cel de mijloc controlează schimbarea cromatică, iar stratul inferior „simte” modelele din mediul înconjurător care trebuie reproduse”, a mai spus expertul.

„Este primul sistem complet, perfect funcţional de acest fel din lume. Arată ca o foaie de hârtie”, a declarat profesorul John Rogers pentru BBC News.

„Nu este nici pe departe gata să fie folosit de armată sau în alt domeniu. Este însă un punct de început pentru cercetarea în acest domeniu astfel încât să dobândim experinţa necesară construirii unor sisteme care pot îndeplini această funcţie”, a mai declarat autorul studiului publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).