Dacă ai un router mai vechi de 6-7 ani și ești nemulțumit de viteza de internet, ar trebui să îți schimbi routerul. Între timp au apărut routerele Wi-Fi 5 și Wi-Fi 6 care îți vor aduce o viteză de transfer sporită, altfel spus te vei putea uita la filme și seriale fără întreruperi, iar jocurile online nu vor mai îngheța atunci când ești în mijlocul acțiunii.
Dacă te gândești să îți cumperi un router nou, sfatul nostru este să treci direct la Wi-Fi 6. Caută indicativul 802.11AX. Vei putea accesa o viteză de internet de peste 1 Gb pe secundă.
Routerele cu Wi-Fi 6 sunt, bineînțeles, puțin mai scumpe decât cele pe Wi-Fi 5, sau cum este mai cunoscut, 802.11AC.
Acestea sunt, în continuare bune dacă nu ai pretenții de viteză de peste 1 Gb. În plus trebuie să ții cont că în blocul în care stai, este probabil ca cei mai mulți locatari să aibă asemenea routere și frecvențele să interfereze. Altfel spus, s-ar putea ca mare parte din viteza scăzută de internet să fie cauzată de această problemă.
Routerele cu 802.11AC sunt bune și pentru vizionat filme pe Netflix sau HBO Go însă nu te aștepta să vezi tot timpul imaginile la standard Ultra HD/4K. Asta pentru simplul motiv că nu au puterea de procesare asigurată de routerele noi, pe 802.11AX.
De ce este important acest nou protocol? Pentru că noul standard Wi-Fi 6 (WiFi 802.11ax) oferă o viteză cu 40% mai mare decât Wi-Fi 5 (Wi-Fi ac), astfel că transferul de date este semnificativ mai bun, atât pe banda de 5GHz cât și pe 2.4Ghz.
Vrei un router de calitate? ASUS RT-AX88U, un gadget Dual Band AX, pentru acasă sau birou
Wi-Fi 5 a adus standardul MIMO (Multiple In and Multiple Out), o tehnologie care permite unei antene AP să „vorbească” simultan cu mai multe dispozitive. Wi-Fi 6 oferă o variantă îmbunătățită a acestuia, MU-MIMO (Multiple User Multiple In și Multiple Out), care permite AP să poată comunica simultan cu mai multe dispozitive în același timp.
În plus, routerele Wi-Fi 6 vor putea menține viteza și latența mai consistente, pentru că au procesoare și antene mai performante.
E ca la telefoane. Noile flagship-uri sunt cu mult mai performante decât cele de acum 4-5 ani, pentru că au procesoare mai eficiente și mai multă memorie. Asta dincolo de faptul că deja avem multe capabile să intre pe internet la viteze 5G.
Vrei un router Wi-Fi 6? Archer AX10, un router cu un raport preț-calitate foarte bun
Revenind la routere, vestea bună este că routerele Wi-Fi 6 au devenit ceva mai ieftine în 2020.
Dacă ai un smartphone cu WiFi 802.11ax (ex: Galaxy S10, S20, Note 10, Huawei P40) sau un laptop cu acest protocol, un router Wi-Fi 6 îți va oferi cea mai bună performanță.
Un router 802.11AX va fi excelent și privind în viitor. Asta pentru că, de acum încolo, majoritatea telefoanelor, smart TV-urilor și laptopurilor ce vor fi lansate vor include Wi-Fi 6.
Altfel spus, investiția va fi una cu bătaie lungă, pentru cel puțin 3-4 ani de acum încolo.
Avantajele Wi-Fi 6
Wi-Fi 6 permite redarea conținutului de divertisment la o calitate mult mai înaltă, gestionând simultan conectivitatea în casă, pe toate device-urile disponibile.
În exterior, Wi-Fi 6 îmbunătățește conectivitatea în zonele cu populație ridicată și va oferi un serviciu îmbunătățit pe măsură ce oamenii se află în mișcare.
În ceea ce privește companiile, această nouă tehnologie permite o automatizare mai mare și capabilități mai avansate în domeniul asistenței medicale și în învățarea electronică, precum și gestionarea unui număr mare de utilizatori și a unor volume mari de date.
TP-Link RE505X. Primul Range Extender Dual-Band Gigabit AX1500 cu tehnologie Wi-Fi 6
În esență, chiar dacă vei da puțin mai mulți bani decât pe un router cu WiFi 802.11ac, achiziția va fi una mai bună pe termen lung.
Vei dori cu siguranță ca pe toate gadgeturile pe care ți le cumperi să ai viteza maximă posibilă, indiferent că te uiți la un film 4K sau te joci în rețea, pe internet.