O specie rară de viermi subacvatici a băgat spaima în locuitorii din zona Muriwai Beach, de pe coasta de vest a Noii Zeelande. Imaginile cu creaturile ciudate, botezate „Muriwai Monsters”, au devenit virale pe internet, relatează GadgetReport.ro
Fotografiile, realizate de Melissa Doubleday, o femeie care locuieşte în zona respectivă, arată cum stâncile de pe plajă au fost invadate de viermi cu o lungime de până la 80 de cm.
„Viermii au tentacule şi cochilii masive, iar mirosul este unul extrem de greu”, a declarat femeia, citată de ScienceAlert.com
Cercetătorii de la Societatea de Ştiinţă Marină din Noua Zeelandă au declanşat o anchetă şi au descoperit că este vorba de o specie de vietăţi subacvatice, extrem de rară, care trăieşte în mod normal la sute de metri adâncime în ocean, şi care poartă denumirea ştiinţifică de Lepas anatifera.
Nu se ştie motivul pentru care viermii au migrat către uscat, însă nu este exclus ca fenomenul să aibă legătură cu activitatea seismică importantă din ultima vreme.
Luna trecută, în Noua Zeelandă a avut loc un cutremur de 7,8 pe Richter, fapt care a tras în jos nivelul mării cu aproape 2 metri.
Interesant este că viermii, botezaţi Muriwai Monsters, se fixează de pietre cu un fel de „ciment” pe care îl produc, iar mirosul greu se datorează faptului că mulţi dintre ei au murit în momentul în care nu au mai avut contact cu apa.

Cu o experiență de 15 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Cristi Popa este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ.
Cristi Popa a lucrat pentru publicații de top, atât online, cât și offline, unde a acoperit o gamă largă de subiecte, de la lansări de produse noi și tendințe tehnologice emergente, până la probleme de securitate cibernetică și impactul tehnologiei asupra societății. El a intervievat lideri din industrie, experți și utilizatori obișnuiți, oferind cititorilor perspective unice și valoroase asupra lumii tehnologiei.
Pe lângă activitatea sa jurnalistică la GadgetReport.ro, Cristi este un vorbitor public căutat și un moderator la evenimente din domeniu.