Noi fotografii cu cel mai spectaculos phablet din istoria Samsung au fost lansate pe internet. Imaginile vin să confirme faptul că Galaxy Note 8 va semăna, ca două picături de apă, cu Galaxy S8+, principala diferenţă constituind-o stylus-ul dedicat, însoţit de suita de aplicaţii software, relatează GadgetReport.ro
Samsung a anunţat oficial că va lansa Galaxy Note 8 pe 23 august, la New York, în cadrul unui eveniment Unpacked. Phabletul-ul se anunţă a fi cel mai puternic dispozitiv mobil construit vreodată de Samsung.
Din punct de vedere vizual, Galaxy Note 8 va semăna cu Galaxy S8, cu un ecran de 6,3 inchi edge-to-edge Infinity Display, întins pe 90% din suprafaţa telefonului.
Galaxy Note 8 va include cel mai nou procesor Exynos, 8895 (în majoritatea pieţelor internaţionale, inclusiv în România), sau Snapdragon 835 (în principal în SUA), alături de 6 GB de RAM.
Telefonul va rula Android 7.1.1. de pe un spaţiu de stocare de 64/128 GB şi va include o baterie de 3300 mAh, mai mică faţă de cea de 3500 mAh de pe S8+.
Sud-coreenii au fost nevoiţi să reducă dimensiunea acumulatorului pentru a face loc lăcaşului special pentru S Pen.
La capitolul foto/video, smartphone-ul va dispune de un sistem foto cu două camere – fiind primul flagship Samsung care foloseşte o astfel de tehnologie. Fiecare dintre cele două camere foto va avea 12 MP, iar în imediata lor apropiere va fi plasat senzorul de amprente.
Galaxy Note 8 va avea o camera de selfie de 8 MP.
Spre deosebire de generaţia Galaxy S8, phabletul va include difuzoare stereo AKG şi un buton virtual dedicat asistentului Bixby. Asta după ce, la seria Galaxy S8, mulţi utilizatori s-au plâns că amplasarea eronată a butonului fizic face ca acesta să fie confundat cu cel de volum.
Samsung Galaxy Note 8 va avea certificare IP68 pentru praf şi rezistenţă la apă.
Galaxy Note 8 va include dotările devenite standard pentru produsele premium Samsung, de la WiFi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), MIMO, Bluetooth v 4.2 LE, ANT+, NFC, Accelerometru, Senzor de proximitate, RGB Light, Senzor geo-magnetic, Gyro, Barometru, Hall, HRM- Senzor de monitorizare a pulsului.
Galaxy Note 8 va costa, în versiunea de bază 999 dolari, artificiu de marketing menit să păstreze phabletul sub nivelul considerat psihologic, de 1000 de dolari.
Galaxy S8+ este, în prezent, cel mai scump telefon Samsung, fiind vândut la un preţ de peste 850 de dolari/euro în multe dintre pieţele internaţionale.
Galaxy Note 8 ar putea depăşi acest prag, cele mai multe surse estimând că modelul va costa, în versiunea de top, 1100 dolari/euro.