Disney a lansat pe Twitter cinci noi postere cu câteva dintre cele mai importante personaje din noua serie Star Wars: The Force Awakens. Şi, cum ne-am obişnuit deja, în imagini nu apare Luke Skywalker. Motivul rămâne un mister.
Posterele îi prezintă pe Harrison Ford (Han Solo), John Boyega (Finn), Daisy Ridley (Rey), Adam Driver (Kylo Ren) si Carrie Fisher (Leia).
De ce nu avem măcar o imagine cu Luke Skywalker? Regizorul JJ Abrams a declarat că există un motiv pe care îl vom afla numai în momentul în care vom vedea episodul VII.
Star Wars: The Force Awakens va avea premiera în Marea Britanie pe 17 decembrie, iar în restul lumii, inclusiv în România, pe 18 decembrie.
Potrivit unei companii de cercetări de piaţă din Statele Unite, citată de GadgetReport.ro, noul Star Wars ar putea obţine peste 100 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii, iar încasările totale vor depăşi graniţa de 1 miliard de dolari.
Experţii sunt de părere că lungmetrajul va domina box office-ul mondial şi că va depăşi, din acest punct de vedere, filmul „Avatar”, regizat de James Cameron, ce mai bine vândut film din istorie.
Pe internet face furori, în aceste zile, un alt clip video care critică modul în care George Lucas ar fi distrus ideea originală Star Wars. Vedeti clipul video mai jos.