HMD Global a lansat la MWC 2018 o nouă versiune a legendarului telefon ,,banană’’, Nokia 8110. Cu un hardware 4G și un look modernizat, telefonul, ieftin și interesant, a fost piesa de culoare a lansărilor Nokia, care a adus la Barcelona alte patru smartphone-uri, cu prețuri și facilități excelente, relatează GadgetReport.ro
Feature-ul phone-ul Nokia 8110 de 117 gr.(133.5 x 49.3 x 14.9 mm) vine cu un slider în stilul clasic care permite preluarea convorbirilor realizate prin 4G + VoLTE. Disponibil în culorile Traditional Black și Banana Yellow, Nokia 8110 are un ecran TFT de 2.45 inch cu rezoluție 240×320 pixeli, aspect 4:3, 163 ppi, un procesor Qualcomm Snapdragon 205 de tip dual-core la 1.1 GHz pe ARM Cortex-A7, Adreno 304, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD.
Telefonul, care costă numai 79 euro, include Wi-Fi b/g/n, bluetooth 4.1, microUSB, radio FM, jack de 3.5 mm, A-GPS, lanternă, alături de o cameră de 2 Megapixeli cu LED flash și o baterie de 1500 mAh.
NOKIA 1, SMARTPHONE-UL DE 85 DE DOLARI
În ordinea crescătoare a prețurilor, HMD Global a prezentat la MWC un smartphone de 85 de dolari, Nokia 1, un gadget care rulează Android 8.1 Oreo Go Edition.
Telefonul are un display IPS de 4.5 inch cu rezoluție FWVGA (854× 480 pixeli), un procesor MediaTek MT6737M de tip quad-core tactat la 1.1 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB spațiu de stocare (oferă suport pentru card microSD).
Nokia 1 are o cameră de 5 Megapixeli cu autofocus, LED flash, o cameră frontală de 2 Megapixeli, este 4G, dual-sim, include Wi-Fi b/g/n, bluetooth, jack de 3.5 mm, bluetooth, GPS, A-GPS și GLONASS;
Telefonul are un acumulator de 2150 mAh și va fi disponibil din luna aprilie, inclusiv în România.
NOKIA 6, UN SMARTPHONE IEFTIN ȘI DECENT
HMD Global a prezentat la MWC Barcelona 2018 și versiunea internațională a lui Nokia 6 (2018). Un smartphone cu un ecran IPS de 5.5 inci cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) procesor Qualcomm Snapdragon 630 tip octa-core cu 8 nuclee ARM Cortex-A53 la 2.2 GHz, GPU Adreno 508, 3 / 4 GB de memorie RAM de tip LPDDR3, 32 / 64 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD de până la 128 GB.
Telefonul unibody, din aluminiu, este propulsat de o baterie de 3000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, și rulează Android 8.0 Oreo. NOKIA 6 include tehnologia Dual-Sight, este 4G, are slot combo, Wi-Fi 802.11 ab/g/n/ac, bluetooth 5.0, NFC, GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, USB Type-C 2.0, scanner de amprentă.
Și camerele sunt destul de bune – un senzor de 16 Megapixeli cu PDAF, cu deschidere f/2.0, LED flash, captură audio OZO, optică ZEISS, care filmează Full HD, și un sensor de selfie de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.0;
Nokia 6 (2018) va putea fi cumpărat din luna aprilie la un preț excelent, de circa 249 euro.
NOKIA 7 PLUS, UN SMARTPHONE CU SPECIFICAȚII SURPRINZĂTOARE
Al patrulea telefon prezentat la MWC de HMD este surprinzătorul Nokia 7 Plus, un smartphone construit din aluminiu, cu un ecran IPS de 6.0 inch cu rezoluție FullHD+ (2160 x 1080 pixeli), aspect 18:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3 și o camera duală cu optică ZEISS (12 Megapixeli cu f/1.75 și dimensiune a pixelului de 1.4 microni, optică ZEISS + 13 Megapixeli cu deschidere f/2.6, dual-LED flash), alături de un sensor de selfie de 13 megapixeli, cu zoom optic 2x.
Telefonul rulează Android 8.0 Oreo cu un procesor Qualcomm Snapdragon 660 de tip octa-core, Adreno 512 GPU, 4 GB memorie RAM, de pe un spațiu de stocare de 64 GB , extensibil prin microSD.
Celelalte dotări – 4G, Wi-Fi ac, dual-band, bluetooth 5.0, USB type-C, jack de 3.5 mm, NFC, cititorul de amprentă.
Nokia 7 Plus are un acumulator de 3800 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă.
Smartphone-ul va costa 399 euro în varianta de bază și va fi disponibil în culorile negru şi alb.
NOKIA 8 SIROCCO, VERSIUNEA SUPERIOARĂ A LUI NOKIA 8
HMD Global a prezentat la MWC Barcelona 2018 și noul său flagship, Nokia 8 Sirocco, un telefon din sticlă și aluminiu, cu un display P-OLED de 5.5 inch cu rezoluție QHD (2560×1440 pixeli), protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5.
Telefonul dual-sim rulează Android 8.0 Oreo stock cu un procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x 2.45 GHz Kryo și 4 x 1.9 GHz Kryo, 6 GB RAM, de pe un spațiu de stocare de 128 GB, extensibil prin sdcard.
Telefonul are o baterie de 3260 mAh cu încărcare wireless, scanner de amprentă poziţionat pe spate, Wi-Fi ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB Type-C, jack de 3.5 mm, și este rezistent la apă și praf.
Nokia 8 Sirocco are o camera duală 12 + 13 Megapixeli cu f/2.0, OIS, cu autofocus prin tehnologia laser și detecție de fază, optică Zeiss, dual-LED flash, zoom optic 2x, care filmează la 2160p cu 30 fps.
Cameră frontală are 5 Megapixeli și înregistrează la 2160p.
Nokia 8 Sirocco va fi disponibil din luna aprilie la preţul de 749 euro.