Ouya a anuntat oficial lansarea pe piata a consolei de jocuri cu acelasi nume. Cei care vor sa cumpere gadgetul il pot comanda pe Amazon, GameStop, Target sau Best Buy.
La pretul de 99,99 dolari, Ouya este una dintre cele mai ieftine console de jocuri din lume. Consola, ce ruleaza sistemul de operare Android, promite performante similare cu Xbox, Playstation sau Wii U.
Interesul cumparatorilor s-a facut deja remarcat. Potrivit Mashable, consola este deja sold-out pe Amazon.
Consola poate fi cumparata, pentru moment, doar din Statele Unite, Canada si Marea Britanie din OUYA Store (US), Best Buy, Target si Amazon Canada.
Avand in vedere ca acestea costa de 3-4 ori mai mult, entuziasmul dezvoltatorilor pare justificat – va avea un cuvant greu de spus in piata.
Totul va depinde, credem noi, de modul in care dezvoltatorii vor gestiona problema jocurilor pentru aceasta consola.
Pana atunci insa, putem vedea in clipul de mai jos, o prima prezentare a consolei. Aceasta vine cu doua controlere si toate cablurile necesare, de la cel de alimentare la mini-HDMI. Foarte interesanta este si ideea folosirii unei carcase transparente pentru consola.
De asemenea, ne-a placut faptul ca poti avea acces la hardware-ul Ouya, putand astfel sa cureti coolerul de praf sau chiar sa il schimbi.
Consola ruleaza un sistem de operare Android Jelly Bean special adaptat. Ouya se conecteaza la internet prin Wi-Fi. Pe langa jocuri, consola poate fi folosita pentru navigarea pe internet si pentru social-network.
Ouya permite instalarea tuturor aplicatiilor Android, de la browsere la aplicatii precum Facebook, Twitter etc.
Conexiunea USB ofera, de asemenea, utilizatorilor posibilitatea de a rula filme si fotografii pe ecranul televizorului.