Într-o lume medicală obsedată de Indicele de Masă Corporală (IMC) ca principal indicator al sănătății, un nou studiu de anvergură, prezentat în cadrul reuniunii anuale a Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), aduce rezultate surprinzătoare și controversate. Cercetarea, realizată pe zeci de mii de persoane din Danemarca, sugerează că a fi în categoria „supraponderal” și chiar la începutul celei de „obezitate” nu este asociat cu un risc mai mare de deces în următorii ani, comparativ cu persoanele aflate la limita superioară a greutății considerate „normale”.
Studiul, citat de ScienceDaily, condus de Sigrid Bjerge Gribsholt de la Centrul de Diabet Steno din Aarhus, Danemarca, a analizat datele medicale a peste 85.000 de persoane, cu o vârstă medie de 66 de ani, pe o perioadă de cinci ani. Concluziile contestă ideea că intervalul optim de IMC (un indicator al greutății raportate la înălțime) se află strict în zona „normală” (18,5 – 24,9 kg/m²).
Rezultatele au arătat că, deși persoanele subponderale și cele cu obezitate severă (IMC peste 40) au avut un risc de deces de peste două ori mai mare, o surpriză a apărut la celelalte categorii. Persoanele cu un IMC în categoria supraponderal (25 – 29,9) și chiar cele cu obezitate de gradul I (30 – 34,9) nu au prezentat un risc de mortalitate mai mare decât grupul de referință, considerat cel mai sănătos (IMC între 22,5 și 24,9).
Mai mult, studiul a relevat un risc crescut de deces chiar și pentru persoanele din jumătatea inferioară a intervalului „normal” de greutate (IMC între 18,5 și 22,5), un rezultat care alimentează și mai mult dezbaterea despre „paradoxul obezității”.
Explicații posibile
Cercetătorii sunt prudenți în interpretarea acestor rezultate și oferă mai multe explicații posibile. Una dintre ele este „cauzalitatea inversă”: este posibil ca unele persoane să aibă o greutate mai mică din cauza unei boli nediagnosticate, care este, de fapt, cauza reală a riscului crescut de deces, nu greutatea scăzută în sine.
Însă, cea mai importantă concluzie este aceea că Indicele de Masă Corporală este un instrument limitat și adesea înșelător. Profesorul Jens Meldgaard Bruun, co-autor al studiului, subliniază că alți factori sunt mult mai importanți decât simpla cifră a IMC-ului.
„Un factor crucial este modul în care grăsimea este distribuită,” explică el. Grăsimea viscerală – cea care se acumulează în adâncime, în jurul organelor din abdomen – este extrem de activă metabolic și secretă compuși care afectează negativ sănătatea.
„Prin urmare, un individ cu un IMC de 35 și o formă de ‘măr’ – cu exces de grăsime în jurul abdomenului – poate avea diabet de tip 2 sau hipertensiune, în timp ce un alt individ cu același IMC poate fi lipsit de aceste probleme, deoarece excesul său de grăsime se află pe șolduri, fese și coapse,” adaugă Bruun.
O abordare personalizată a greutății
Acest studiu nu este o „undă verde” pentru un stil de viață nesănătos, ci un apel la o abordare mai nuanțată și mai personalizată a sănătății. El consolidează conceptul de a fi „gras, dar sănătos din punct de vedere metabolic” („fat but fit”). In plus, subliniază că starea de fitness, compoziția corporală și distribuția grăsimii sunt indicatori mult mai relevanți pentru sănătatea pe termen lung decât o simplă cifră calculată pe baza înălțimii și greutății.
