Imaginea clasică a omului de Neanderthal ca o brută lipsită de inteligență continuă să fie demontată de știința modernă. Mult înainte de apariția plasturilor sau a medicinei moderne, verișorii noștri evolutivi foloseau deja tratamente naturiste avansate pentru a supraviețui mediului ostil. Un nou studiu publicat în prestigioasa revistă PLOS One demonstrează că gudronul de mesteacăn, o substanță lipicioasă găsită frecvent în siturile arheologice neanderthaliene, funcționa ca un antiseptic puternic. Această descoperire confirmă faptul că omul de Neanderthal deținea cunoștințe medicale practice, reușind să prevină infecțiile grave ale rănilor.
Cum a devenit gudronul de mesteacăn primul tratament medical al omenirii?
Timp de decenii, arheologii au crezut că această substanță vâscoasă și neagră avea un singur scop. Era considerată un simplu adeziv preistoric, folosit exclusiv pentru a lipi vârfurile de piatră pe mânerele din lemn ale armelor și uneltelor. Totuși, prezența constantă a gudronului în taberele din Europa, datând de acum aproape 200.000 de ani, a ridicat noi semne de întrebare. O echipă condusă de arheologul Tjaark Siemssen, reprezentând Universitatea din Köln și Universitatea din Oxford, a decis să investigheze o ipoteză medicală.
Cercetătorii au colectat scoarță de la două specii de copaci, Betula pendula și Betula pubescens. Acestea erau extrem de răspândite în Europa în perioada Pleistocenului târziu. Pentru a replica exact condițiile din epoca de piatră, echipa a extras gudronul folosind trei metode distincte. Ei au ars scoarța într-o groapă subterană din lut, au folosit tehnica condensării substanței pe o piatră plată deasupra focului și au recurs la o metodă de control folosind un recipient modern din tablă.
Experimentul care a confirmat proprietățile antibacteriene
Indiferent de metoda de producție folosită, rezultatele de laborator au fost uluitoare. Gudronul obținut a fost testat împotriva mai multor tulpini de bacterii periculoase. Substanța a reușit să oprească eficient înmulțirea bacteriei Staphylococcus aureus. Această bacterie gram-pozitivă este renumită chiar și astăzi pentru declanșarea unor infecții severe ale pielii și ale rănilor deschise. Pe de altă parte, gudronul nu a avut efect asupra bacteriilor gram-negative, precum Escherichia coli, demonstrând o acțiune clinică țintită.
„Am descoperit că gudronul de mesteacăn produs de oamenii de Neanderthal și de primii oameni avea proprietăți antibacteriene”, notează autorii studiului în raportul oficial. „Acest lucru are implicații importante pentru modul în care aceștia ar fi putut atenua povara bolilor în timpul ultimelor ere glaciare și se adaugă la un set tot mai mare de dovezi privind îngrijirea sănătății în aceste comunități umane timpurii.”
Oamenii de Neanderthal, legături genetice cu o specie necunoscută
Arheologul Tjaark Siemssen a subliniat că eficiența substanței se aliniază perfect cu cercetările recente privind complexitatea comportamentală a acestor hominizi dispăruți. Aplicat direct pe tăieturi, gudronul nu doar că lipea marginile rănii, dar crea o barieră sterilă care salva vieți.
O legătură fascinantă cu triburile indigene moderne
Utilizarea medicală a acestei substanțe nu a dispărut odată cu oamenii de Neanderthal, ci a fost transmisă mai departe din generație în generație. Proprietățile sale sunt confirmate de practicile actuale ale unor comunități indigene. Poporul Mi’kmaq din estul Canadei folosește și astăzi o variantă fluidă de gudron, numită maskwio’mi, pentru a trata afecțiunile pielii. Tratamente similare se regăsesc și la populația Saami din Laponia.
Contextul istoric al gudronului de mesteacăn este, de altfel, mult mai vast. Arheologii au descoperit în Finlanda și Danemarca bucăți de gudron vechi de peste 5.000 de ani, care păstrează urme clare de dinți umani. Vechii vânători-culegători îl mestecau asemenea unei gume moderne, profitând de efectul antiseptic pentru a-și menține igiena orală și a calma durerile dentare. Astfel, o simplă sevă de copac ne demonstrează că inovația medicală umană a început cu mult înainte de primele laboratoare, chiar în inima erei glaciare.
Secretul feței umane: De ce nu arătăm ca neanderthalienii? Evoluția a tras „frâna de mână”
Publicitate
