Autorităţile sanitare din New York sunt în alertă după ce au descoperit că o persoană s-a îmbolnăvit de gripă aviară după ce a luat virusul H7N2 de la o pisică, relatează GadgetReport.ro
Departamentul de Sănătate din New York estimează că virusul gripei aviare a infectat cel puţin 45 de pisici în Manhattan, iar potenţialul de răspândire este unul uriaş. Cele mai noi date arată că, numai în ultima săptămână, 100 de pisici au fost depistate pozitiv cu H7N2 în tot statul New York.
„De fiecare dată când virusul atinge un nou animal, precum o pasăre sau o pisică, ne temem pentru sănătatea oamenilor”, a declarat Jay Varma, deputy commissioner la Departamentul de Sănătate din New York.
Potrivit acestuia, virusul este transmis prin secreţiile respiratorii ale pisicilor infectate. În tentativa de a preveni extinderea virusului la om, autorităţile sanitare au testat peste 350 de persoane care lucrează în adăposturile pentru animale din Manhattan.
Oficialii americani nu au găsit încă motivul care a dus la infectarea pisicilor cu virusul gripei aviare.
Primele simptome ale gripei aviare sunt unele banale: strănut, tuşit, febră, cursul nasului, pierderea poftei de mâncare.
„Nu lăsaţi pisica să vă lingă pe faţă şi, dacă observaţi că pisica pare bolnavă, evitaţi contactul direct cu ea. Aceste precauţii sunt extrem de importante pentru cei care au imunitatea scăzută, care sunt în tratament pentru cancer, boli cronice precum diabetul, boli de inimă sau de rinichi”, au declarat autorităţile sanitare.
Pisicile transmit gripa aviară! Sute de pisici, bolnave – o stire in exclusivitate GadgetReport.ro