Sondele Voyager ale NASA, obiecte create de om care au ajuns cel mai departe în spațiu, au transmis date uimitoare de la marginea Sistemului Solar. Nava Voyager 1, lansată în 1977, a întâlnit o barieră misterioasă, numită poetic „zidul de foc”, o regiune cu temperaturi extreme, care marchează granița dintre influența Soarelui și spațiul interstelar.
Infernul de 50.000 de grade Kelvin
Descoperirea a avut loc la marginea vecinătății noastre cosmice, unde vântul solar (fluxul constant de particule încărcate emis de Soare) este în cele din urmă oprit de mediul interstelar. Această zonă energetică de tranziție, numită heliopauză, este o zonă de echilibru dinamic, relatează IFL Science.
Conform unui studiu recent al NASA, temperaturile în acest „zid de foc” se ridică între 30.000 și 50.000 de grade Kelvin (aproximativ 49.726 grade Celsius).
De ce nu s-a topit sonda?
În ciuda temperaturilor care sugerează un infern, regiunea este extrem de rară (vacuul spațial), ceea ce înseamnă că nu există suficientă materie pentru a transfera efectiv căldura. Sondele au înregistrat doar energia cinetică a particulelor încărcate care se mișcau la viteze uriașe în spațiul aproape gol, fără a risca să ardă.
Heliopauza: Granița din spațiu
NASA explică faptul că Soarele formează o bulă gigantică în jurul său și a planetelor sale, cunoscută sub numele de heliosferă. Dincolo de heliosferă începe spațiul interstelar autentic.
Sondele Voyager 1 și 2 au ajutat oamenii de știință să definească heliopauza, punctul de echilibru unde presiunea vântului solar este contracarată de vântul interstelar.
„Granița dintre vântul solar și vântul interstelar este heliopauza, unde presiunea celor două vânturi este în echilibru,” explică NASA. „Acest echilibru al presiunii face ca vântul solar să se întoarcă și să curgă pe coada heliosferei.”
Pe măsură ce heliosfera se deplasează prin spațiul interstelar, ea creează un „arc de șoc” (similar cu unda formată de o navă pe ocean), marcând sfârșitul influenței directe a Soarelui nostru și începutul unui mediu guvernat de alte stele și câmpuri magnetice galactice.
Un plămân cosmic: O descoperire dinamică
Întâlnirile sondelor Voyager cu heliopauza au avut loc la distanțe diferite de Soare, confirmând că această barieră nu este fixă. Poziția ei se schimbă, se extinde sau se contractă în funcție de activitatea magnetică a Soarelui, funcționând ca un „plămân care se extinde și se contractă odată cu respirația”.
Lansate în 1977, inițial pentru a explora planetele exterioare, sondele Voyager încă transmit date neprețuite de la miliarde de kilometri distanță. „Zidul de foc” nu este un obstacol, ci o revelație care oferă astrofizicienilor o perspectivă fără precedent asupra mediului interstelar și a modului în care Soarele nostru interacționează cu vastele necunoscute ale Galaxiei.
Cu o experiență de 10 ani în domeniul jurnalismului IT&C, Marius Ivan este un expert în a traduce complexitatea tehnologică în termeni simpli și ușor de înțeles pentru publicul larg. Pasionat de inovație și tehnologie, el urmărește îndeaproape evoluțiile din industrie și le aduce la cunoștința cititorilor într-un mod captivant și informativ. Pe lângă activitatea sa profesională, Marius este un pasionat de tehnologie și un utilizator avid de gadgeturi. El este mereu în căutarea de noi tehnologii și gadgeturi care să-i facă viața mai ușoară și mai interesantă.