mai multe sectiuni
„Rogue One: O poveste Star Wars”, unul dintre cele mai aşteptate filme SF ale anului 2016, a debutat în cinematografe, iar prima impresie a fost că asistăm la o parodie după legendara serie Războiul Stelelor. Puteţi citi mai departe, nu vom divulga ce se întâmplă în film!
Când ne gândim la Star Wars, ne aducem aminte de emoţia experienţei cinematografice din anii primelor episoade. Lupta dintre Bine şi Rău, dintre Imperiu şi Rebeli, dintre Darth Vader şi Luke Skywalker, toate parcă aveau un alt farmec înainte ca Disney să preia franciza şi să transforme Star Wars într-un fast-food cinematografic, fără niciun fel de valoare artistică.
Dramatismul luptelor dintre cavalerii Jedi şi lorzii Imperiului, povestea bine închegată, atmosfera specială, toate au dispărut în noua serie „Rogue One: O poveste Star Wars”, fiind înlocuite cu o demonstraţie de efecte speciale, artificială, fără niciun fel de valoare artistică.
Am crezut că „Star Wars: The Force Awakens” a fost un accident, că Disney şi-a învăţat lecţia şi că, în „Star Wars. Rogue One” va reveni la adevăratele origini ale francizei.
În loc să înveţe din greşelile de anul trecut, scenariştii şi producătorii filmului s-au întrecut însă în a demonstra că se poate şi mai rău.
Dacă tragicomicul personaj Kylo Ren (Adam Driver), lordul Dark Side cu accente emo, vi s-a părut deplasat, Rogue One o să vă surprindă cu câteva noi personaje şi mai penibile. Unul dintre ele, un fel de Jedi orb, care de fapt nu e nici măcar un cavaler Jedi, o să vă ofere un adevărat recital de expresii legate de „Forţă”.
Iar Felicity Jones, eroina în jurul căreia se învârte acţiunea din „Rogue One: O poveste Star Wars”, reuşeşte un recital actoricesc demn de Zmeura de Aur, neconvingător, plin de stereotipuri.
Vina nu îi aparţine în întregime, scenariştii fiind cei care i-au pus în prompter un adevărat recital de replici stupide, desprinse parcă din manualele motivaţionale ale unor scriitori de mâna a treia. Prestaţia eroinei în faţa Rebelilor este ridicolă, iar apelul la luptă este atât de fals încât stârneşte zâmbete.
Am asistat, timp de două ore, la o adevărată parodie ce ne-a adus aminte de filmele anilor ’90, in genul Naked Gun.
Rebeli care apasă o dată pe trăgaci şi mor 20 de soldaţi ai Imperiului, lupte aeriene care ne-au dus cu gândul la Top Gun, decoruri aduse parcă cu copy-paste din producţiile cu super-eroi ale Disney, nicidecum din atmosfera unică şi originală a seriei Star Wars.
Scenariul din Rogue One: A Star Wars Story pare o poveste scrisă de nişte debutanţi, altfel nu se explică episoadele cu iz tragicomic.
Printre altele, rebelii reuşesc să tamponeze o navă imperială şi să provoace astfel un fel de ambuteiaj spaţial, Centrul de Date al Imperiului are o antenă parabolică (!!) care poate fi controlată doar dintr-un panou aflat pe acoperiş, iar scutul de protecţie al bazei militare poate fi anihilat doar cu ajutorul unei manete de ON/OFF.
Ideea de manetă de comandă este, de altfel, soluţia pentru absolut toate problemele din film. Bomboana de pe tort, ca să nu-i zicem colivă, o reprezintă CD-ul (!!) cu planurile Stelei Morţii, scris şi transmis într-un mod eroic (penibil) de către luptătorii rebeli.
Filmul abundă, de altfel, de scene penibile, cu replici stupide şi fără nicio logică. De exemplu, în absenţa unei soluţii care să accentueze dramatismul acţiunii, producătorii se folosesc de ploaie.
Scena confruntării dintre ofiţerul Imperiului şi unul dintre personajele cheie din film se desfăşoară pe o platformă în aer liber, într-o ploaie torenţială, deşi la câţiva metri distanţă există o platformă acoperită. Uzi leoarcă, cei doi au un dialog cinematografic desprins parcă din filmele indiene.
Nici măcar prezenţa lui Darth Vader nu este convingătoare. Din temutul personaj care provoca emoţie spectatorilor, producătorii au reuşit să-l transforme într-un personaj secundar, fără anvergură, care, foarte interesant, coboară în acţiune dintr-o eprubetă uriaşă, un fel de jacuzzi spaţial.
„Rogue One: O poveste Star Wars” reuşeşte o adevărată performanţă. Este atât de prost încât te face să rezişti până la final să vezi până unde poate merge ridicolul.