Motorola Moto 360 a fost unul dintre cele mai apreciate ceasuri din 2014, iar anul acesta a primit o nouă versiune. Lenovo a prezentat ceasul la IFA Berlin 2015.
Noul Moto 360 a fost puțin modificat, iar acum cureaua nu se mai prinde direct sub cadran, ci de o pereche de piciorușe, lucru care contribuie la un aspect mai clasic al gadgetului. Astfel ca cureaua este foarte ușor de schimbat acum, fiind nevoie doar de acționarea unui mic mâner pentru a-ți asorta smartwatch-ul de ținută.
Noul Moto 360 are margini mai subţiri, butonul de control a fost mutat mai sus pentru a nu-l atinge din greşeală şi compania completează această gamă de purtabile printr-un ceas dedicat activităţilor fizice, denumit Moto 360 Sport.
Ceasul Moto 360 poate fi personalizat prin Moto Maker în peste 300 de feluri, de la curele din piele naturală la cele din oţel inoxidabil.
Noul Moto 360 (2015) va fi disponibil în două versiuni, de 42 şi 46mm – cu ecrane de 1.37-inch respectiv 1.56-inch cu rezoluţii de 360 x 360 pixeli respectiv 360 × 330 pixeli (AnyLight cu liziblitate ridicată în lumina soarelui), procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 400 tactat la 1.2 GHz, 512 MB memorie RAM, 4 GB memorie internă, giroscop, accelerometru, senzor de puls, bluetooth, Wi-Fi şi baterie de 275/375 mAh.
Asa cum relatam zilele trecute, prima generaţie a avut un ecran destul de mare, fiind foarte greu de purtat de femei. Cu noul Moto 360S, Motorola speră să rezolve această problemă şi să îşi extindă plaja de clienţi.
Moto 360 (2015) rulează cea mai nouă versiune de Android Wear, iar preţurile vor fi între 300 şi 430 de dolari, în funcţie de versiune şi finisaj.