VAIS Technology a anuntat dezvoltarea unui software care permite integrarea functiilor telefoanelor cu sistemul de operare Android pe display-urile automobilelor.
Sistemul iVIC (in-Vehicle Infotainment Center) permite utilizatorilor sa foloseasca aplicatiile de pe telefon direct de pe ecranul din masina, de la navigatia auto la internet si jocuri. Conexiunea se realizeaza prin mufa HDMI.
Sistemul este in prezent disponibil pentru automobilele Toyota si Lexus produse dupa 2006, iar telefoanele compatibile sunt Droid Bionic, Droid RAZR/Maxx, Galaxy Note, Galaxy S III si EVO 4G LTE.
Aplicatia va fi extinsa in viitor si la alte automobile si telefoane.
iVIC nu este deloc ieftina. Costa 649 dolari. Pretul ar urma insa sa scada odata cu cresterea vanzarilor. Cum functioneaza aplicatia aflati din clipul de mai jos.