Razer anunță primul său ecran cu rezoluție 4K și rată de refresh de 120Hz ,ce va debuta pe noul laptop de gaming Razer Blade Pro 17. Bazat pe cel mai nou procesor Intel® Core™ i7-9750H, o placă grafică ultra-performantă Nvidia GeForce RTX 2080 și 1TB spațiu de stocare de tip SSD, noul Razer Blade Pro 17 4K este dedicat gamerilor dar și utilizatorilor profesioniști, relatează GadgetReport.ro
Noul model Razer Blade Pro 17 este primul laptop Razer Blade din istorie care combină refresh rate-ul de 120Hz cu rezoluția 4K UHD. Display-ul dispune de funcționalitate tactilă, de un cadru foarte subțire și de 100% din paleta de culori Adobe RGB. “Noul Razer Blade Pro 17 este un sistem desktop ce încape într-un rucsac,” a declarat Ian Foster, CEO și co-fondator al VR Playhouse, unul dintre partenerii programului #MadeWithBlade.
“Razer Blade Pro 17 este sinonimul performanței când vine vorba de gaming mobil,” a declarat Brad Wildes, Senior Vice President al diviziei de sisteme din cadrul Razer. “De acum, rezultatul acestor performanțe va fi redat de cel mai bun ecran disponibil pe un laptop cu diagonala de 17”.”
Razer Blade Pro 17 vine echipat cu 16GB de memorie DDR4, o soluție de stocare ultra-rapidă de tip PCIe SSD și un spațiu liber m.2 ce permite creșterea capacității de stocare sau realizarea de configurații RAID. Sistemul de răcire pe bază de camere cu vapori a facilitat obținerea dimensiunii reduse. Laptopul mai include cititorul de carduri SD UHS-III, Wi-Fi 6, Bluetooth 5, USB-C și Thunderbolt™ 3.
Tehnologia vine cu un preț pe măsură. Razer Blade Pro 17 costă 2500 de euro, în varianta standard.