Review Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer. Un uscător de păr inovativ

Data: 14/07/2020 | Autor: .

Dacă vrei un uscător de păr pe care să îl folosești în orice situație, acasă sau oriunde, în călătorii, în vacanțe, Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer poate fi o opțiune optimă. Este ușor, are o construcție solidă și, foarte important, vine cu un concentrator de aer cu prindere  magnetică. O specificație importantă, pe care puține uscătoare de păr o au.

La prima vedere, Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer se remarcă prin forma ergonomică și mai ales prin greutatea scăzută. Este foarte ușor pentru un astfel de gadget, având numai 547 de grame.

Cumpără Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer de pe acest LINK, la cel mai bun preț.

 

Vine într-o cutie albă, în care mai găsești manualul de utilizare și capul special, concentratorul de aer.

Modul de prezentare al produselor Xiaomi ne-a atras de fiecare dată, fiind similar cu cel al produselor Apple – simplu și elegant.

Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer este destul de mic, dar asta nu înseamnă cu nu este puternic. Dimpotrivă. Are 1800 W, astfel că reușește să furnizeze un flux de  aer cald sau rece în condiții optime. Dacă îi atașezi și capul special, cu prindere magnetică, fluxul de aer va deveni și mai puternic, astfel că uscarea părului va fi o misiune simplă.

Asta, în general, pentru cineva cu părul scurt sau mediu. Pentru cine are părul lung, va dura ceva mai mult. Ar fi necesar un uscător de păr ceva mai puternic, în genul celor de 2400 W.

Chiar și la 1800 W, Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer se descurcă optim. Are două butoane speciale, unul cu treptele de putere și al doilea care permite o funcție interesantă – pe lângă faptul că, prin apăsarea lui succesivă, poți avea aer cald sau rece, după preferință, mai există un mod în care fluxul de aer este încălzit și răcit constant, ceea ce ajută la uscarea rapidă a părului, fără să-l ardă.

Chinezii spun că ,,Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer neutralizează electricitatea statică a părului, reface apa în compoziția firului de păr, astfel încât poți să spui adio părului încâlcit și îți asigură uscarea părului într-un mod prin care să îi mențină suplețea și elasticitatea, să nu îl deshidrateze”.  

Un alt aspect pozitiv la acest uscător de păr este că are un concentrator de aer cu prindere  magnetică. De ce este important? Pentru că la majoritatea uscătoarelor, capul se desprinde foarte ușor, mai ales când gadgetul se încălzește și plasticul își schimbă puțin forma.

Nu este cazul la acest produs. Odată montat prin prinderea magnetică, concentratorul de aer stă foarte bine fixat.

Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer are protecție la încălzire astfel că, dacă îl folosești excesiv, se va opri înainte să se ardă. Oricum ne-a plăcut faptul că carcasa din plastic este destul de solidă și izolează foarte bine căldura, astfel încât nu vei simți disconfortul termic remarcat la alte produse similare.

Nici în materie de zgomot n-avem ce să-i reproșăm. Se comportă ca un uscător de păr normal, fără să fie nici mai zgomotos și nici mai silențios, fiind undeva în media pieței.

La 180-190 de lei, cât costă în magazine, Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer este un produs interesant. NU este un uscător profesional, nu este pentru saloanele de coafură și frizerii. Este un gadget optim să-l folosești rapid în baie, să îl iei cu tine în bagaje, fără să ocupe mult loc.

Xiaomi Mi Body Composition Scale 2. Un cântar inteligent foarte ieftin și destul de bun

 

E ușor, solid și destul de bun ca preț. Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer poate fi o alternativă optimă la produsele mai scumpe de pe piață.

Cumpără Xiaomi Mi Ionic Hair Dryer de pe acest LINK, la cel mai bun preț.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.