ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat, la CES 2020 din Las Vegas, notebook-ul de gaming Zephyrus G14, un gadget care promite o putere fără precedent într-un format subțire, de 14 inchi, relatează GadgetReport.ro
În ciuda carcasei cu grosimea sub 20 de mm, răcirea portabilului Zephyrus G14 a fost atent dimensionată pentru a oferi tot ce-i mai bun de la noile procesoare mobile AMD Ryzen 4000, construite pe arhitectura “Zen 2”, combinată cu procesul industrial de top pe 7nm și acceleratoarele ce urcă în gamă până la NVIDIA GeForce RTX 2060.
Utilizatorii pot optimiza sistemul pentru jocuri sau pentru activități creative, alegând între panourile cu rate de refresh înalte și cele cu rezoluție mare, ambele cu tehnologie de sincronizare adaptivă și validate PANTONE.
Autonomia mai mare de 10 ore și abilitatea de a fi încărcat de la surse cu USB tip C fac modelul Zephyrus G14 și mai portabil.
Ecranul opțional AniMe Matrix extinde posibilitățile de personalizare, utilizatorii putând afișa o grafică proprie, animații și alte efecte vizuale de-a lungul a mii de LED-uri integrate în capac.
Zephyrus G14. Dimensiuni mici cu impact mare
Având o amprentă mult mai mică decât a multor laptopuri de 15 inchi, Zephyrus G14 se strecoară cu ușurință într-o geantă de laptop sau rucsac. Sistemul are numai 17,9 mm grosime și o greutate de 1,6 Kg fără matricea LED ce poate fi personalizată.
Pentru a menține notebook-ul ușor și rezistent, ranforsările sub formă de fagure aflate sub zona de sprijin a mâinilor adaugă rezistență cu un minimum de material suplimentar.
Suprafața din aliaj de magneziu este prelucrată cu precizie și este rezistentă la amprente printr-o lustruire profesională. Rezistența ridicată și greutatea redusă fac aluminiul ideal pentru capac, iar acele puncte distinctive sunt produse prin perforarea pe mașini CNC, fapt care creează 6536 de perforații precise ale panoului exterior.
Zephyrus G14. Personalizare LED
Grafica ROG este afișată pe capac cu ajutorul display-ului AniMe Matrix, disponibil pe anumite configurații. Display-ul utilizează 1215 LED-uri pentru a le oferi jucătorilor un nou mediu pentru a-și exprima personalitatea. Fiecare LED emite o strălucire albă cu 256 de niveluri de control a luminozității. Utilizatorii pot importa GIF-uri animate și alte elemente grafice, pot construi animații personalizate cadru cu cadru și pot tasta orice tip de mesaj cu diferite seturi de caractere. Efectele vizuale reacționează la muzică și la alte tipuri de sunet, creând o platformă unică pentru DJi și alți artiști.
Funcțiile suplimentare ce vor fi adăugate la sfârșitul primului trimestru includ funcțiile de sistem ce arată notificările pentru email, precum și data, ora și nivelul bateriei. Perfectarea display-ului AniMe Matrix a fost un pas important în proiectul G14. Sunt necesare 15 etape numai pentru a crea masca ce distribuie uniform lumina de la fiecare LED. Aliniamentul acestui strat difuz trebuie să fie perfect pentru a obține efectul ideal, în special atunci când sursele de lumină sunt pătrate și nu rotunde. Inginerii ROG au echilibrat numărul de mini LED-uri pentru a reduce căldura, controlul hardware și cerințele de alimentare.
Zephyrus G14. Efecte vizuale captivante
Zephyrus G14 vine cu GeForce RTX 2060, completată de ROG Boost cu frecvențe de până la 1298 MHz la 65 W. Acest accelerator video este bazat pe cea mai recentă arhitectură NVIDIA Turing, care pune laolaltă nuclee dedicate pentru redarea umbrelor programabile, trasarea razelor în timp real și inteligență artificială. Placa susține accelerarea sarcinilor solicitante, cum ar fi crearea de conținut, modelarea 3D și deep learning.
Encoderul video dedicat al arhitecturii Turing este responsabil în mare parte de abilitățile modelului G14 în jocuri și de capacității sale de a face simultan streaming. Hardware-ul specializat permite o calitate mai bună a streaming-ului, cu un impact minim asupra performanței și este compatibil cu Open Broadcaster Software (OBS), un instrument popular de captură în rândul creatorilor și al streamerilor aspiranți de pe Twitch.
Rate de reîmprospătare înaltă sau rezoluție înaltă
Cu G14 puteți alege dintre două panouri premium, gândite pentru cerințe diferite. Utilizatorii pot selecta un panou Full HD mai rapid ce ajunge la 120Hz sau pot opta pentru o rezoluție WQHD mai înaltă. Ecranele mai mici nu sunt disponibile, de regulă, cu rate de refresh înalte, dar ROG a lucrat îndeaproape cu furnizorii de panouri pentru a crea un ecran de 14 inchi capabil să țină pasul. Panoul de 120 Hz dublează viteza panourilor tipice de laptop pentru imagini mai fluide, cu acțiune mai intensă.
Tehnologia de sincronizare adaptivă atinge un alt nivel de fluiditate prin coordonarea cadrelor livrate de GPU și redate de panou. Performanța în jocuri tinde să varieze în funcție de cerințele titlului și ale scenariului. Majoritatea panourilor își fac refresh la un ritm constant, ceea ce creează probleme atunci când noile cadre nu sunt gata la momentul potrivit. Tehnologia de sincronizare adaptivă sincronizează rata de refresh a ecranului cu rata de refresh a plăcii video pentru a elimina ruperea cadrelor ce poate ruina imersiunea în joc și minimizează, de asemenea, latența de intrare și tremurul. Deși tehnologia de sincronizare adaptivă există de ani buni, aceasta a câștigat o mai mare funcționalitate odată cu noua serie de procesoare mobile AMD Ryzen 4000.
Grafica Radeon integrată permite tehnologiei de sincronizare adaptivă a ratei de reîmprospătare să lucreze cu monitoarele compatibile și dispozitivele cu sincronizare adaptivă. Suportul pentru această tehnologie se extinde la monitoarele WQHD și poate fi mai eficientă la un număr redus de cadre pe secundă asociat cu o rezoluție mai mare. Pixelii suplimentari sunt bineveniți pentru creatorii care doresc să vadă mai multe detalii în lucrarea lor, dar se adresează și jucătorilor care preferă o abordare într-un ritm mai lent.
Prin dimensiunile mai mici, panoul WQHD are o densitate mai mare a pixelilor decât monitoarele 4k tipice pentru desktop. Chiar și panoul Full HD se potrivește cu valoarea PPI a unui ecran Ultra HD de 28 inchi. Ambele afișaje sunt calibrate din fabrică și validate PANTONE, pentru a asigura creatorii că obțin precizia culorii pe care și-o doresc. Panourile de nivel IPS au unghiuri largi de vizualizare și acoperă 100% din spectrul sRGB. Acestea sunt încadrate de rame excepțional de subțiri, creând un raport ecran/corp extins de 85%.
Zephyrus G14. Viteze maxime, fără întreruperi
Anul trecut, ROG a colaborat cu AMD pentru a aduce generația precedentă de procesoare mobile AMD Ryzen pe laptopul Zephyrus G GA502 de 15 inchi. Pentru G14, ROG și AMD fac din nou echipă pentru a crea o serie exclusivistă, gândită special pentru carcasele mai mici.
Zephyrus G14 folosește un procesor special, care generează mai puțină căldură, permițând un nivel de performanță fără precedent pentru o astfel de carcasă compactă. Chipul păstrează 8 nuclee și 16 fire de execuție pentru a efectua sarcinile solicitante, dar este reglat pentru a facilita managementul termic. Oferă totuși o amplă putere în aplicațiile solicitante precum editarea video și randarea 3D, în multitasking-ul intens cum ar fi gaming simultan cu streaming, înregistrări și chat. Având până la 32 GB de memorie RAM DDR4-3200 pe două canale, există loc, de asemenea, pentru proiecte mai mari. Stocarea ultra-rapidă este susținută de un SSD NVMe de până la 1TB capacitate, însemnând timpi minimi de încărcare pentru o bibliotecă imensă de jocuri și aplicații.
Unul dintre cele mai frumoase
Carcasele ultra-subțiri lasă puțin spațiu pentru fluxul de aer, iar amprenta redusă face modelul G14 și mai greu de răcit. Inginerii ROG au dezvoltat o funcție exclusivistă care ajustează în mod dinamic puterea disponibilă pentru procesor în funcție de temperatura acceleratorului grafic. Aceasta poate face schimbări în fiecare secundă pentru a reacționa la vârfurile din utilizarea GPU, asigurând performanțe optime de gaming pentru toate condițiile.
Acesta este primul laptop ROG ce dispune de balamaua ErgoLift ce înclină tastatura la un unghi și mai confortabil. Partea de jos a ecranului ridică partea din spate a carcasei atunci când capacul este deschis, lăsând mai mult spațiu pentru orificiile de aerisire de la bază. Designul ascunde o parte a ramei inferioare, dar ar fi putut împiedica trecerea aerului prin grilele de evacuare din spate. Pentru a compensa, au fost tăiate grile în ramă, iar distanța de la radiatoarele din spate a fost lărgită.
Întrucât acest spațiu mai mare crește adâncimea carcasei și face balama mai sensibilă la presiune, este utilizat un arc mai rigid pentru o rezistență suplimentară. Grilele din spate și lamelele radiatoarelor sunt modelate pentru a direcționa aerul atât în sus, departe de ramă, cât și în jos către grilele tăiate în aceasta. Alte două grile de absorbție sunt aliniate pe flancuri și toate patru au lamele de cupru cu o grosime de numai 0,15 mm. Profilul zvelt permite o densitate mai mare și o rezistență mai mică la curentul de aer decât lamelele obișnuite, care sunt de două ori mai groase. Sunt folosite 209 de lamele cu o suprafață totală de 68,868 mm2.
Radiatoarele sunt alimentate cu energie termică printr-o rețea de cinci heat-pipe-uri, ce acoperă procesorul, acceleratorul video și VRM-ul, responsabile pentru căldura generată. Praful și alte particule sunt inevitabil absorbite în ventilatoarele laptopului, dar răcirea cu auto-curățare ajută la evitarea acumulărilor ce pot compromite performanța și stabilitatea în timp. Aceasta utilizează tunele anti-praf pentru a canaliza particulele și a le redirecționa afară din carcasă. Odată ce tunelele de dimensiuni mari ocupă mult spațiu din carcasa ventilatorului, G14 dispune de tunele mai scurte ce lasă loc pentru un ventilator de aceleași dimensiuni cu cel utilizat în modelele Zephyrus de 15 inchi. Acest design personalizat oferă un flux de aer mai mare, păstrând în același timp o evacuare bună a prafului, ceea ce reprezintă un echilibru mai bun pentru acest format. Chiar și ventilatoarele n-Blade sunt reglate să optimizeze acustica în carcasele foarte mici. Acestea sunt fabricate dintr-un polimer cu cristale lichide ce le permite palelor ultra-subțiri să-și păstreze forma la un număr ridicat de rotații. În loc să folosească 83 de lamele identice, ventilatoarele n-blade din Zephyrus G14 folosesc 81 de lamele cu o lungime cuprinsă între 50 mm și 51,2 mm.
Marginea exterioară neuniformă reduce zgomotul provocat de turbulențe, fără a afecta negativ fluxul de aer și ajută G14 să mențină zgomotul sub 45 dB în modul Turbo. Vitezele ventilatorului sunt controlate de un algoritm inteligent care răspunde automat la schimbările de temperatură. Trei moduri de operare reglate în mod expert le permit utilizatorilor să se adapteze rapid la diferite scenarii, folosind o comandă rapidă de la tastatură, în timp ce profilurile de scenariu pot trece între modurile bazate pe preferințele definite de utilizator în mod individual pentru jocuri și aplicații. Cu cea mai mare viteză a ventilatorului și frecvență, modul Turbo este cel mai bun pentru performanțe maxime. Modul Performance atinge un echilibru mai bun pentru gaming, în timp ce modul Silent merge mai departe pentru a reduce zgomotul pentru sarcinile mai ușoare și divertisment.
Completat cu încărcarea Type-C
ROG a creat primul laptop pentru jocuri capabil să fie alimentat prin intrarea pentru adaptor sau prin portul USB-C, iar tehnologia este perfectă pentru Zephyrus G14. Cu suportul pentru USB Power Delivery, acesta poate face față unui regim de lucru mai ușor, alimentat fiind de un adaptor USB tip C de 65 W, care este mult mai mic decât adaptorul de 180 W necesar pentru a dezlănțui acceleratorul video. Dacă bateria este descărcată, încărcarea tip C le permite utilizatorilor să-și extindă autonomia din mers și să lucreze mai mult timp, oriunde ar fi. În timp ce Zephyrus G14 este conectat pentru o reîncărcare completă, energia curge prin portul USB în sensul invers, oferind suport de încărcare rapidă, capabil să furnizeze până la 3A pentru telefoane și alte dispozitive compatibile.
Opțiuni flexibile, în mișcare
Portul Type-C cu USB Power Delivery este capabil, de asemenea, să livreze imagini către un monitor extern prin DisplayPort 1.4. Portul HDMI 2.0b facilitează jocurile sau urmărirea filmelor pe monitoarele 4K ori pe televizoare. Există o mulțime de opțiuni de conectivitate pentru dispozitivele externe printr-un port secundar de tip C, axat pe funcționalitatea USB, plus două porturi de tip A pentru alte periferice. Nu este nevoie de adaptoare.
Zephyrus G14 amplifică rețelele fără fir prin conectivitatea Intel Wi-Fi 6 (Gig +), cunoscută și sub numele de 802.11ax. Atunci când este alăturată unui router compatibil, Wi-Fi 6 (Gig+) crește lățimea de bandă până la 2.4 Gbps și îmbunătățește eficiența în spațiile aglomerate. De asemenea, reduce latența, ceea ce înseamnă mai puțin decalaj pentru activitățile sensibile, cum ar fi jocurile online și extinde capacitatea, ceea ce oferă mai multă lățime de bandă pentru streaming.
Îmbunătățirile pentru tastatură merg dincolo de ErgoLift. G14 este primul laptop ROG care a integrat autentificarea cu amprentă în butonul de pornire. O singură apăsare pornește portabilul și memorează în cache amprenta utilizatorului, salvând-o pentru a fi transmisă atunci când Windows este gata pentru etapa de autentificare. Pe laptopurile cu multipli utilizatori, sistemul de operare detectează în mod automat contul individual.
În ciuda dimensiunilor mai mici ale carcasei, tastatura preia soluții de la laptopurile Zephyrus mai mari. Tastele cu tehnologia ROG Overstroke declanșează mai devreme pentru o acțiune mai rapidă, cu răspuns bun, în timp ce tehnologia N-key asigură faptul că fiecare apăsare este înregistrată, chiar și atunci când apăsați mai multe taste simultan.Tastele spațiate imită formatul desktop pentru a le permite utilizatorilor să oprească tastele funcționale mai intuitiv și să acceseze prin tastele rapide elementele esențiale precum volumul și microfonul.
Sunet Dolby Atmos captivant
Fiind un salt înainte în domeniul sunetului surround, Dolby Atmos aduce un sunet în mișcare, care curge deasupra și în jurul utilizatorilor cu voce mai clară și o profunzime mai mare, către o gamă largă de experiențe audio, ce le poate oferi chiar un avantaj competitiv jucătorilor1. În cazul modelului Zephyrus G14, Dolby Atmos îmbunătățește imersiunea spațială, oferind o experiență audio avansată cu sunet care se deplasează în jurul utilizatorilor într-un spațiu tridimensional, fie că ascultă în căști sau la difuzoarele încorporate.
Dolby Atmos creează, de asemenea, un realism uluitor, cu un sunet optimizat pentru detalii mai bogate și o sonoritate maximă, fără distorsiuni în boxele integrate ale laptopului G14. Două tweetere poziționate deasupra tastaturii oferă frecvențe înalte direct către utilizator, în timp ce două difuzoare pentru joase aflate sub laptop oferă bas profund amplificat de designul ErgoLift. Această configurație cu patru difuzoare oferă un sunet perfect echilibrat în întregul spectru. Cu aceste tehnologii, utilizatorii pot ridica volumul în filme, muzică și jocuri, fără a pierde claritatea sau detaliile.
Prețuri și disponibilitate
ROG Zephyrus G14 va ajunge pe piața locală în luna februarie 2020, prețurile de lansare pornind de la aproximativ 4999 de lei (taxe incluse).
Specificații Zephyrus G14
Procesor | Până la AMD Ryzen™ 7 4800HS |
GPU | Până la NVIDIA® GeForce RTX™ 2060 6GB GDDR6 VRAM |
Sistem de operare | Windows 10 Home Windows 10 Pro – ASUS recomandă Windows 10 Pro |
Ecran | 14-inch Full HD (1920×1080) de nivel IPS, 120Hz, 100% sRGB, PANTONE® Validated, sincronizare adaptivă 14-inch Full HD (1920×1080) de nivel IPS, 60Hz, 100% sRGB, PANTONE® Validated 14-inch WQHD (2560×1440) de nivel IPS, 60Hz, 100% sRGB, PANTONE® Validated, sincronizare adaptivă |
Audio | 2 difuzoare 2,5W cu tehnologie Smart AMP 2 tweetere 0,7W, Microfon de linie cu tehnologie Dolby Atmos |
Tastatură | Tastatură Chiclet cu iluminare, suport N-key, cursa tastelor de 1,7 mm, 4 taste rapide, Golden Curve, buton de pornire cu senzor de amprentă integrat |
Camera | Cameră externă (1080p @ 60 FPS) opțională |
Memorie & stocare | DDR4 3200MHz SDRAM până la 32GB M.2 NVMe PCIE 3.0 până la 1TB SSD |
Wireless | Intel® Wi-Fi 6 (802.11ax) Bluetooth 5.0 *Versiunea Bluetooth poate varia în funcție de versiunea OS |
Conectivitate | 1 x USB3.2 Gen2 Type-C™ cu DisplayPort™ 1.4 și alimentare (Power Delivery) 1 x USB3.2 Gen2 Type-C™ 2x USB3.2 Gen1 Type-A 1x HDMI 2.0b 1x 3,5 mm combo jack pentru microfon și căști 1x Kensington Lock |
Baterie | Adaptor de alimentare de 180 W Tip conector: ø6.0 (mm) Ieșire: 20V DC, 9A, 180W Intrare: 100~240V AC, 50/60Hz universal |
Culori | Moonlight White / Eclipse Grey |
Dimensiuni | 32,4 (W) x 22,2 (D) x 1,79 (H) cm |
Greutate | 1,6 kg |