Pandemia de coronavirus ne-a schimbat complet viața. Dincolo de faptul că ne-a făcut să stăm mai mult în casă, să ne anulăm vacanțele în străinătate și să fim cu mult mai atenți la sănătate, ne-a determinat să fim mai prevăzători cu banii. În această criză economică în care parcă ne afundăm tot mai mult, să îți cumperi un telefon nou nu mai reprezintă o achiziție de impuls. Trebuie să cântărești foarte bine dacă merită să faci investiția acum sau să o lași pe altădată. La 1300 de euro, este Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G o investiție bună, mai ales acum, în vreme de criză?
Cei mai mulți dintre români își schimbă telefoanele la 2-3 ani. Media este undeva la 2,5 ani, potrivit studiilor de specialitate. Cei mai mulți sunt fideli brandurilor pe care le folosesc așa că, de exemplu, este cel mai probabil să cumperi un telefon Samsung dacă ai deja un smartphone produs de sud-coreeni.
Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G, telefon pe care îl testăm în cadrul programului Orange Smartphone Tester, derulat de Orange, este, fără îndoială cel mai bun phablet pe care sud-coreenii l-au construit până acum.
Spunem asta pentru că telefoanele cu ecrane pliabile încă nu și-au atins nivelul optim. Reprezintă viitorul dar sunt încă mult prea scumpe și prea fragile ca să reprezinte, cu adevărat, o achiziție optimă.
URMARESTE REVIEW-UL VIDEO GADGETREPORT.RO IN CLIPUL DE MAI JOS.
UN TELEFON FRAGIL
Din punct de vedere constructiv, Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G este un telefon fragil, chiar dacă este acoperit cu cea mai nou sticlă de la Corning. Dacă îl scapi, mai ales pe modulul proeminent de cameră de pe spate, s-ar putea să te alegi cu daune serioase. Așa că n-ar strica să îl pui într-o husă dedicată.
Apoi mai are o problemă. Este dezechilibrat din punct de vedere al repartiției greutății. Este mai greu în partea de sus, unde se află și modulul de camere, astfel că va trebui să îl folosești cu atenție, pentru că este posibil să îți alunece mai ușor din mână. Atenție și când îl scoți din buzunar. Pentru că s-ar putea să se agațe foarte ușor în marginea buzunarelor, din cauza aceluiași modul proeminent de pe spate.
În partea de sus avem slot pentru micro SD și pentru cartela SIM, iar jos avem un decupaj fin pentru mufa USB-C, pentru grilajul difuzorului și, desigur, slotul pentru S-Pen.
Ne-am fi dorit, bineînțeles, ca Samsung să fi adoptat o cameră în ecran, ca să nu mai vedem tot timpul gaura din ecran. Poate pe generația Galaxy S30, în primăvara anului viitor.
HARDWARE IREPROȘABIL
Galaxy Note20 Ultra 5G este, din punct de vedere hardware, cel mai puternic telefon Samsung. Hardware-ul oferă maximul de performanță disponibil în prezent. Procesorul Exynos 990 și cei 12 GB de RAM rulează eficient orice tip de aplicație, indiferent că te uiți la Netflix, te joci sau stai pe social media.
Android-ul 10, cu suita One UI 2.5, se comportă ireproșabil, fără întârzieri, blocaje, fără să agațe vizual nicio aplicație, indiferent cât am încercat să-l solicităm.
Experiența multimedia este livrată pe un ecran Dynamic AMOLED de 6.9 inch, WQHD+, cu rată de refresh dinamică, de 120 Hz. E un ecran bun, luminos, care redă foarte bine orice culori și care se vede bine chiar și pe lumină puternică.
Este același ecran de 120 Hz pe care Samsung l-a pus și pe S20 Ultra. Rata de refresh superioară se simte cel mai mult în jocuri, în rest nu o vei percepe ca fiind o diferență față de cea de 60 de Hz.
Important de spus este că Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G este primul telefon care livrează un refresh rate adaptiv, adică nu mai trebuie să umbli în setări ca să îl treci din 60 Hz în 120 Hz.
Samsung afirmă că refresh-ul adaptiv optimizează consumul de energie și că, cu procesorul setat la maximul de putere, în zona de ,,Performanță maximă’’, nu va consuma mai mult decât un telefon pe 60 Hz.
Mai este un alt artificiu. Atunci când îl scoți din cutie, ecranul este setat pe rezoluție Full HD. Va trebui să îl treci pe QHD, dacă vrei maximum de performanță vizuală.
UN TELEFON PENTRU FILME ȘI SERIALE
Dincolo de rezoluție și rata de refresh, experiența multimedia este una excelentă. Ecranul mare se vede bine, iar sunetul stereo este pe măsură. În jocuri sau în filme, pe Netflix, pe Youtube sau în HBO Go, vei fi, cu siguranță, încântat de ce oferă Samsung Galaxy Note 20 Ultra 5G.
Chiar dacă are o baterie de 4,500 mAh, în condițiile în care S20 Ultra are o baterie de 5,000 mAh. telefonul rezistă aproape la fel, cam o zi.
Vestea bună este că se încarcă rapid (încărcare la 25W pe fir, 15W wireless, 4.5W inversă). În standby rezistă și cinci zile fără să-l pui în priză.
CAMERELE LUI SAMSUNG GALAXY NOTE20 ULTRA
Un ecran bun, hardware performant, o autonomie destul de bună. Este de ajuns să dai aproape 6500 de lei pe Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G? Unii ar spune că da, mai cu seamă că are și o suită de camere foarte bune.
Galaxy Note20 Ultra dispune de o cameră principală de 108 MP, un senzor ultrawide de 12 MP și o cameră telephoto periscopică de 12 MP, cu zoom optic 5X și digital 50X.
Mult lăudatul senzor de 108 MP instalat de Samsung, în premieră, pe S20 Ultra, a fost optimizat, astfel că reușește să ofere imagini mai bune chiar și pe timp de noapte. Un progres este și în ceea ce privește fotografiile cu zoom. Dacă te interesează să fotografiezi la distanță, ai la dispoziție un zoom 10X optic, care merge foarte bine, și un zoom de până la 50X, digital.
Pe Galaxy S20 Ultra, zoomul a reprezentat o problemă reală. De pe la 20X începea să tremure, iar la 100 deja era inutilizabil pentru o fotografie clară. Setat la 50X, pe noul telefon acesta se comportă mai bine.
Pe față ai un senzor de 10 megapixeli, cu tehnologie Dual Pixel Autofocus, capabil să capteze foto și video în unghi larg, excelent pentru selfie-uri.
Telefonul filmează în 4K și chiar și în 8K, cu camera de pe spate, însă cine are nevoie de așa ceva în mod obișnuit? Pentru un utilizator fără aspirații de fotograf profesionist, camera merge excelent pe modul automat sau în modurile prestabilite, inclusiv în cel de noapte care este mai bun decât la Galaxy S20.
Samsung Galaxy Note20 Ultra include, pe de altă parte, o stabilizare optică îmbunătățită față de cea de pe S20 Ultra, și trage imaginile în HDR10+.
Telefonul are, bineînțeles, multe funcții interesante, de la Single Take care reușește să ofere niște efecte interesante, la Night Hyperlapse și Super Slow-Motion.
Single Take vine într-o versiune îmbunătățită care permite realizarea unui total de 15 secunde de captură video inclusiv în Hyperlapse, însoțită, bineînțeles, de o serie de filtre speciale.
A fost implementată și o filmare cinematică 8K la 24 FPS și în 21:9, după modelul filmelor de la Hollywood. Telefonul permite, totodată, și un mod de filmare la 120 FPS.
Te întreb, însă, cât de des folosim astfel de funcții? Probabil în 10% din situații. Este bine că sunt acolo, că se descurcă excelent, însă par mai mult artificii de marketing, menite să susțină superioritatea acestui telefon în fața concurenței.
Același lucru este valabil și cu înregistrarea 8K. Dincolo de faptul că ocupă un spațiu uriaș, ce poți face cu ea? Pe televizor n-ai asemenea rezoluție, nici pe laptop. Va fi o funcție bună poate peste 2-3 ani, când gadgeturile cu ecrane 8K vor ajunge la prețuri mai bune.
INTEGRARE CU WINDOWS SI XBOX
Samsung include pe Galaxy Note20 Ultra 5G funcția Link to Windows actualizată, care permite accesarea cu ușurință a aplicațiilor mobile direct de pe laptopul/PC-ul cu Windows 10, inclusiv cu drag & drop.
În plus, toate ecosistemele de productivitate sunt aliniate între dispozitive atunci când Samsung Notes se sincronizează cu Microsoft OneNote și Outlook, iar alertele cu Microsoft Outlook, To Do și Teams, astfel încât să ai la dispoziție orice fișier ai nevoie, indiferent unde te afli.
Telefonul oferă, totodată, acces la peste 100 de titluri Xbox (inclusiv Minecraft Dungeons, Forza Horizon 4 și Gears of War 5: Ultimate Edition), via Xbox Game Pass, care, având în vedere hardware-ul excelent, transformă Samsung Galaxy Note20 Ultra intr-un adevărat gadget de gaming.
MIRRORING PE TELEVIZOR
În premieră, cu Samsung DeX poți să conectezi wireless seria Galaxy Note20 la un Smart TV atunci când ai nevoie de un ecran mai mare.
Poți să gestionezi, astfel, două ecrane în mod simultan, cel al lui Galaxy Note20 și ecranul televizorului, astfel încât să poți trimite mesaje prietenilor în timp ce te joci sau să primești răspunsul lor în timp real, în timp ce împărtășești cu ei ultima creație video.
NOUL S-PEN
Accesoriul iconic al seriei Note vine, în 2020, într-o formulă îmbunătățită, care oferă o latență mai scăzută a stylus-ului, de numai 9 ms, față de 48 ms la generațiile anterioare.
Asta se traduce într-o experiență de utilizare mai rapidă și mai naturală. În plus, Samsung a lansat o funcție care îți permite să îndrepți scrisul de mână, chiar dacă e strâmb.
Cu noul stylus, poți să creezi notițe, poți să scrii pe ecran, poți să atașezi fotografii în notițe și să sincronizezi fișiere audio, iar pe de altă parte poți să salvezi aceste notițe fie ca PDF-uri, fie ca imagini, ca text sau ca fișiere PPT.
În meniul de S-Pen mai ai și opțiunea Smart Select, astfel încât să faci decupezi imagini, să faci notițe pe imagini sau să desenezi pe ele.
În plus, poți folosi S-Pen și pentru a face selfie-uri de la distanță și mai trebuie spus că nu e nevoie să apeși pe buton pentru a da comenzi: Air Gestures te ajută să salvezi timp și să fii mai eficient când lucrezi pe telefon, mai ales dacă prinzi suficientă dexteritate cu S-Pen-ul astfel încât să îi știi toate comenzile pe de rost.
Noul S-Pen include, de exemplu, cinci gesturi noi de control (Home, Back, Recents, Smart Select și Screen Write). Poți, de exemplu, să miști stylus-ul în aer și să schimbi camerele sau să dai zoom.
Cu Smart Select, poți să captezi o porțiune de ecran din care poți crea inclusiv un GIF sau o filmare, iar Screen Write îți permite să faci un screenshot și să scrii sau să desenezi pe el.
Dincolo de aceste facilități, marea problemă este că, dacă vrei să scrii cu stylus-ul pe el, fără să-l ții în mână, îți va fi destul de greu pentru că, din cauza modulului proeminent de camere de pe spate, telefonul nu stă stabil pe nicio suprafață.
CUI SE ADRESEAZĂ NOTE20 ULTRA 5G?
Cui se adresează, până la urmă, acest telefon? Cine este clientul țintă? Dacă ai un Galaxy S9, s-ar putea ca acest telefon să fie pentru tine. Diferența față de telefoanele de acum două generații este semnificativă.
Dacă ai un Galaxy S10 5G, un Note10 sau un telefon din seria S20, s-ar putea să nu merite să investești 1300 de euro în noul smartphone. De ce? Pentru că, pentru un utilizator obișnuit, diferențele nu sunt semnificative nici ca viteză de operare, nici în ceea ce privește camerele.
Dacă ești în căutarea unui telefon 5G, cu siguranță Galaxy Note 20 Ultra 5G este o alegere optimă.
Va funcționa la nivelul optim cel puțin 2-3 ani de acum încolo. Ține cont însă de faptul că serviciile 5G sunt disponibile doar în București și în unele zone din Cluj, Iași și Mamaia. Îți recomandăm să alegi un abonament 5G dacă vrei să ai date mobile la nivel nelimitat.
Orange a anunțat, recent, că oferă conectivitate 5G pe toată raza capitalei. E mai mult marketing, pentru că sunt în continuare zone neacoperite cu semnal 5G.
Apropo de Orange. Dacă îți cumperi Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G și noul smartwatch Galaxy Watch 3, vei putea folosi Number Share, un serviciu în premieră în România, lansat de Orange, care îți permite să utilizezi ceasul pe post de telefon. Practic, vei avea același număr pe smartphone-ul tău Samsung și pe smartwatch-ul compatibil.
De ce este important să ai activ serviciul Number Share? Printre altele pentru că vei putea să apelezi de pe ceas, atunci când de exemplu nu mai ai baterie la telefon, sau când ești pe bandă, la sală.
În plus, vei primi toate notificările de pe numărul tău de telefon, de la SMS-uri la email-uri, statusurile de pe rețelele sociale, mesajele de pe Whatsapp și, foarte important, le vei putea răspunde direct de pe ceas.
Despre ceas avem numai cuvinte de laudă. Dincolo de faptul că arată foarte bine, Galaxy Watch 3 vine cu noi funcții interesante. Printre altele, testează nivelul de oxigen din sânge, nivelul de stres și îți analizează somnul. Vei afla mai multe detalii despre acest ceas din review-ul pe care îl pregătim.
În concluzie, Samsung Galaxy Note20 Ultra 5G este un telefon premium pentru cei care își doresc o alternativă de top la iPhone. Dai un ban, dar ai satisfacția că ai cea mai bună performanță, la nivelul unui laptop de ultimă generație.
Unii au comparat Samsung Galaxy Note20 Ultra cu noul Huawei P40 Pro. Nu există, din punctul nostru de vedere, nicio comparație pentru un simplu motiv – telefoanele chinezești nu rulează aplicațiile Google și asta înseamnă că nu vei avea acces la niciuna din aplicațiile din Play, de la jocuri la aplicații absolut uzuale precum Youtube sau Netflix. Am testat Mate30 Pro fără aceste aplicații și ne-a lăsat un gust amar. Un telefon bun, dar inutil.
Un comentariu
Samsung nu merita doi bani, dar mai un euro. Pentru cei care caută o teapa cu lumânarea, recomand acest gunoi 🤪