Samsung Galaxy S9, gata de lansare. Toate noutăţile despre smartphone-ul anului 2018

Data: 21/12/2017 | Autor: .

galaxy s9 galaxy-s9-concept

Sud-coreenii de la Samsung lucrează intens la dezvoltarea noii generații de smartphone-uri Galaxy S9, iar informațiile care vin din culise sunt pe măsura așteptărilor. Samsung Galaxy S9 se anunță un telefon cu mult peste iPhone X în materie de design, dotări și performanță, relatează GadgetReport.ro

Conștienți de concurența tot mai acerbă a rivalilor de la Apple, cu al său super-hit de vânzări iPhone X, sud-coreenii vor să impună un nou standard în telefonia mobilă cu Galaxy S9.

Seria S9 ar urma să fie prezentată oficial în februarie, la MWC Barcelona sau, potrivit unor alte informaţii, chiar mai devreme, în ianuarie, cu ocazia târgului CES de la Las Vegas. Cert este că vor ajunge pe piaţă, inclusiv în România, la finele lunii februarie.

Potrivit surselor citate de Sammobile, S9 și S9 Plus vor fi primele telefoane din lume cu un ecran întins pe mai mult de 90% din suprafața frontală.

galaxy s9 galaxy-s9-768x435-1Cele două telefoane se află deja în teste, rulând sistemul de operare Android 8.0 Oreo, iar primele semnale sunt că acestea oferă o viteză de operare și o autonomie cu peste 20% mai mare decât generația S8.

Galaxy S9 va fi disponibil în două versiuni, cea clasică de 5,8 inchi și una de 6,2 inchi (S9 Plus), ambele urmând să beneficieze de un ecran posibil 4K și de o tehnologie S-AMOLED, denumită „Sunflower”, care va face imaginile și culorile mai reale, dincolo de accentul și contrastul câteodată mult prea puternice oferite de Samsung pe flagship-urile din ultimii ani.

Galaxy S9 va fi propulsat, ca de obicei, de două procesoare diferite, în funcție de piețele în care va fi vândut, Qualcomm Snapdragon 845 respectiv un Exynos 9810 despre care surse din piață afirmă că ar putea fi primul procesor neural Samsung, similar modelului A11 Bionic dezvoltat de Apple și Kirin-ului 970 de la Huawei.

Noul procesor ,,made by Samsung” va furniza puterea necesară pentru ca telefonul să se descurce cu experiența 4K și, de asemenea, să fie mai ușor de folosit mai ales în aplicațiile de realitatea virtuală, domeniu în care Samsung își pune mari speranțe.

Tactate la 2,8-3,4 Ghz, procesoarele vor rula, împreună cu 6-8 GB de RAM, sistemul de operare Android 8.0, lansat deja de Google pe smartphone-urile Pixel 2 si XL. Vom avea, bineînțeles, o suită de aplicații dedicate, printre care și o nouă versiune a asistentului virtual Bixby.

O noutate semnificativă adusă de Galaxy S9 o va reprezenta modemul Cat 18 LTE cu suport 6CA, care va permite transferul de date la viteze de până la 1,2Gbps. Asta va însemna că, în funcție de performanțele rețelei de internet, vom putea transfera, de exemplu, un film în numai câteva secunde, iar pe ansamblu, experiența online va fi una fără întreruperi, chiar și în cazul vizionării unor clipuri 4K.

În ceea ce privește partea de foto&video, Samsung va continua experiența dual-camera, cu senzori de 12 MP pe spate și de 8 MP pentru selfie, cu o îmbunătățire semnificativă la nivel de focus și unghiuri de captare a imaginii, alături de mai multe opțiuni de fotografiere, similare cu experiența iPhone X.

Presa internațională relatează și despre prezența unui senzor de mediu pe Galaxy S9, care ar urma să măsoare particulele nocive din aer și să avertizeze utilizatorul despre nivelul de poluare.

Pe de altă parte, senzorul de amprente este plasat într-o poziție mai uşor de accesat, asta după ce clienţii companiei au reclamat problemele de la S8.

În ceea ce privește spațiul de stocare, Samsung va ridica ștacheta la 128 GB în standard, versiunile de top urmând să beneficieze de 512 GB.

galaxy s9 Samsung-Galaxy-S9-1

UN NOU SENZOR DE IRIS PENTRU GALAXY S9

Noul smartphone va oferi un nou scanner de iris despre care presa de specialitate spune că va asigura un nivel de securitate fără precedent pentru segmentul smartphone-urilor.

Potrivit surselor citate de cotidianul The Korea Herald, noul senzor de iris cu care va fi dotat Samsung Galaxy S9, de 3 MP, va fi capabil să ,,citească” ochii utilizatorilor chiar şi dacă aceştia poartă ochelari. „Senzorul de iris va urmări inclusiv mişcările ochilor şi va capta datele chiar şi în condiţii de întuneric”, a declarat o sursă citată de Sammobile.com

Un alt aspect important al telefonului Galaxy S9 îl va reprezenta bateria, care ar urma să aibă 3500 mAh pentru S9 și 3850 mAh pentru S9 Plus, iar noii acumulatori să beneficieze de un nou sistem de încărcare wireless despre care se spune că va oferi 50% autonomie în numai 10 minute de charging.

PREŢURILE SAMSUNG GALAXY S9 SI S9 PLUS

Legat de prețuri, încă nu există informații clare însă, cel mai probabil, Galaxy S9 va costa 850-950 euro, în timp ce Galaxy S9 Plus îl vom vedea la un tarif similar cu iPhone X, între 999 și 1200 euro.

Dincolo de variantele black (negru), silver (argintiu), blue (albastru) şi gold (auriu), noul model Samsung Galaxy S9 ar putea fi disponibil şi în variantele purple (violet), plum (culoarea prunei) şi burgundy red (o variantă de roşu).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tu ce crezi?
Vrem sa aflam opinia ta!