Presa internațională a lansat un nou set de imagini spion cu cea mai nouă generație de ceasuri inteligente Samsung, Galaxy Sport. Smartwatch-ul va debuta oficial pe 20 februarie, la salonul de tehnologie MWC de la Barcelona, odată cu noile telefoane Galaxy S10, relatează GadgetReport.ro
Imaginile vin să confirme designul rafinat al noilor Samsung Galaxy Sport. Ceasurile vor fi disponibile în variantele negru, albastru și auriu, într-o combinație elegantă de metal și sticlă, fără bezelul rotativ de la generațiile anterioare.
Samsung Galaxy Sport urmează să îl înlocuiască pe Samsung Gear Sport, smartwatch care a fost lansat în 2017.
În ceea ce privește specificațiile, noua generație va include, cel mai probabil, o memorie RAM de 1,5GB, procesor Exynos 9110 Dual Core de 1,15GHz și stocare internă de 4GB. Mai mult ca sigur Samsung Galaxy Sport va fi lansat cu sistemul de operare Tizen și suport Bixby.
Cum ceasurile Samsung Galaxy Sport se adresează pasionaților de sport, sistemul de operare va include nu mai puțin de 40 de programe. Printre activitățile monitorizate de ceas se numără alergarea, pașii, somnul și ritmul cardiac.