Sud-coreenii au lansat, în România, noua gamă de televizoare Samsung QLED. Televizoarele, cu diagonale între 49 şi 88 de inchi, oferă o imagine fără precedent, realistă și naturală, alături de un sistem de operare actualizat, care permite controlul prin smartphone sau comenzi vocale. Preţurile nu au fost anunţate oficial însă, potrivit declaraţiilor făcute cu ocazia lansării oficiale de la Paris, acestea ar urma să coste între 2499 şi 6000 de dolari, relatează GadgetReport.ro
Preţurile sunt pe măsura tehnologiei de ultimă generaţie QLED care redă atât culorile, cât și contrastul, într-un mod foarte clar, datorită eficienței ridicate a particulelor Quantum Dot.
Potrivit sud-coreenilor, televizoarele Q7, Q8, şi Q9 dispun de cel mai înalt volum de culori de pe piață, fiind certificate 100% de standardul DCI-P3 și acreditate de asociația europeană de testare Verband Deutscher Elektrotechniker (VDE).
“Televizoarelor Samsung QLED 2017 ating un nivel de luminozitate de 1.500-2000 niți, oferind o imagine realistă și naturală și compatibilitate HDR. Astfel reușesc să ofere nivelul optim de luminozitate pentru ochiul uman și permit o vizionare confortabilă, în orice mediu. Gama QLED 2017 a fost dezvoltată având la bază cerințele utilizatorilor”, a afirmat compania.
Televizoarele beneficiază de un nou proces avansat de calibrare, dezvoltat în parteneriat cu SpectraCal.
Potrivit Samsung, noua generație de televizoare Samsung QLED se concentrează pe trei puncte-cheie: Q Style, Q Smart și Q Picture. Samsung a colaborat cu Yves Behar, renumitul designer elvețian, pentru a oferi utilizatorilor un televizor cu design inedit, asemenea unei capodopere, care se integrează perfect în interiorul oricărei locuințe.
Samsung Smart Hub a fost optimizat pentru a oferi o experiență de navigare îmbunătățită. Telecomanda Samsung One Remote poate controla acum mai multe dispozitive și integrează comenzile vocale pentru căutari sau funcții TV. Noul Smart Hub integrează și cea mai recentă aplicație Smart View, ce poatet fi accesată de pe dispozitivele Android sau iOS.
Televizoarele Samsung QLED prezintă noul cablu Invisible Connection, care reduce firele inestetice, având un sistem simplificat, cu o singură conexiune. Utilizatorii pot completa acum spațiul lor cu un cablu optic unic, care conectează toate dispozitivele, optimizând locul ocupat anterior de dispozitivele externe.
Noile televizoare QLED sunt capabile să redea tot conţinutul de pe telefon, tabletă sau alt dispozitiv (laptop, PC etc.) care rulează aplicaţia Smart View. Trebuie doar ca utilizatorul să apese pe iconul din dreapta sus şi imaginea va fi preluată de noile televizoare.
Şi generaţiile anterioare de televizoare Inteligente Samsung erau capabile să redea conţinutul video prin Smart View însă este pentru prima dată când aplicaţia, dezvoltată pe structura Boxee, vine în standard pe noile QLED TV şi este capabilă să redea conţinutul la calitatea originală.
Sud-coreeni au recunoscut, astfel, că versiunile anterioare Smart View nu reuşeau să ofere o imagine şi un sunet de calitate, fapt reclamat în dese rânduri de utilizatori.
Dincolo de rezvoltarea problemelor de streaming, noua aplicaţie Smart View include şi o gamă largă de servicii online precum Youtube, Amazon Prime Video, Fandango şi Hulu, alături de un modul care prezintă emisiunile preferate şi programul TV.
Întreaga experienţă de tip Chromecast este menită să ofere televizoarelor QLED TV un argument în plus în faţa concurenţei, tot mai agresive. Apple, LG şi Sony au investit masiv în astfel de servicii în tentativa de a oferi o experienţă multimedia completă.
Samsung a prezentat, de asemenea, sistemul de montarea pe perete No Gap, ce poate fi instalat în doar 15 minute. Pentru cei care nu doresc să monteze televizorul pe perete, există standurile elegante: standul Studio, conceput sub forma unui șevalet, este ideal pentru orice spațiu artistic, iar cu ajutorul standului Gravity, televizorul poate fi rotit cu ușurință și permite vizionarea optimă, din orice unghi.
Cel mai ieftin model, QN55Q7F, de 55 de inchi, ar urma să coste 2499 dolari, în timp ce modelul de top, Samsung QN75Q7F, de 75 de inchi, va vândut cu 6000 de dolari. Samsung România nu a anunţat încă preţurile oficiale.