Ai cumpărat cadourile pentru cei dragi? Indiferent dacă ai făcut-o sau nu, citeşte cele cinci sfaturi de mai jos. Asta pentru a evita să transformi momentul în care vine Moş Crăciun într-un eşec de proporţii.
1. Să oferi bani drept cadou de Craciun
Este poate cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci de sărbători. Chiar dacă ţi se pare rezonabil şi corect să oferi o sumă de bani celor dragi cu gândul că mai bine îşi cumpără ei ce îşi doresc, nu face asta. De Crăciun, toată lumea aşteaptă să vină Moşul. Emoţia desfacerii cutiei, ambalajului, lucrului aşezat sub brad, este cel mai semnificativ moment al sărbătorii.
2.Evită, pe cât posibil, cadourile sub formă de încălţăminte şi îmbrăcăminte.
Dacă nu eşti sigur că persoana căreia vrei să îi faci cadou o pereche de pantaloni, un pulover sau o pereche de cizme se încadrează în măsurile standard, mai bine renunţă la idee. Să îi oferi cuiva un lucru care să nu-i vină se poate transforma într-o mare dezamăgire.
3.Încearcă să eviţi parfumurile şi deodorantele
Să îi oferi unui bărbat un parfum poate fi o misiune riscantă. S-ar putea să nu-i placă mirosul, să îl considere prea dulce sau prea puternic etc. Este valabil şi pentru femei. Decât să te duci cu un parfum pe care ea să-l urască, mai bine cumpără-i o trusă de machiaj.
4.Nu oferi ornamente de Crăciun.
Fiecare îşi împodobeşte bradul după propriile gusturi. Să te duci de Moş Crăciun şi să oferi drept cadou, de exemplu, nişte globuri roşii, iar ei să aibă bradul pe argintiu e cel puţin straniu.
5.Evită să oferi părinţilor cadouri exclusiv pentru copii.
E cel puţin ciudat să te duci la cineva în vizită şi să ai jucării, hăinuţe şi alte surprize pentru cei mici şi nimic pentru cei mari.
6. Dacă vrei să oferi gadgeturi, evită-le pe cele ieftine!
Un smartphone ieftin sau o tabletă de 200 de lei cu siguranţă nu vor oferi o experienţă pe măsura aşteptărilor. Este valabil şi pentru GPS-uri, acumulatori externi, laptopuri şi mai toate gadgeturile. Decât să cumperi ceva ieftin şi prost, mai bine evită astfel de achiziţii.