Civilizația Maya, renumită pentru obsesia sa față de evenimentele astronomice, și-a înscris cunoștințele cerești în calendare de o precizie uimitoare. Un nou studiu publicat în revista Science Advances aruncă o lumină nouă asupra unuia dintre puținele texte mayașe care au supraviețuit: Codul Dresden, care include o faimoasă tabelă a eclipselor.
Cercetătorii John Justeson și Justin Lowry au ajuns la concluzia că această tabelă nu a fost creată exclusiv pentru prezicerea eclipselor, ci a evoluat dintr-un tabel lunar mai vechi și, crucial, au descifrat mecanismul inteligent prin care Mayașii se asigurau că predicțiile lor rămâneau exacte pe parcursul mai multor secole.
Codul supraviețuitor al Istoriei Mayașe
Cunoștințele astronomice ale mayașilor sunt limitate, deoarece majoritatea cărților lor au fost arse de conchistadorii spanioli și preoții catolici. Dintre cele doar patru codexuri hieroglifice care au supraviețuit, Codul Dresden (datând din secolele XI-XII) este cel mai important, descriind istoria locală, ciclurile lui Venus și, esențial, tabele lunare.
Studiul s-a concentrat pe paginile 51 și 58, care conțin tabele de eclipse suficient de precise pentru a acoperi perioada dintre secolul al VIII-lea și secolul al XVIII-lea în regiunea Maya.
„Știm că ei urmăreau [eclipsile], aveau ritualuri legate de ele și erau încorporate în sistemul lor de credință,” a explicat Lowry. „Încercam doar să ne dăm seama cum a ajuns tabela în starea ei actuală.”
Mecanismul de predicție, dezvăluit
Analizând matematic predicțiile din Codul Dresden și comparându-le cu o bază de date istorică NASA, cercetătorii au ajuns la două concluzii fundamentale.
S-a descoperit că tabelele de eclipse au evoluat dintr-un tabel mai general care urmărea lunile sinodice (ciclul de la lună nouă la lună nouă). Lungimea unui ciclu lunar de 405 luni (11.960 de zile) s-a aliniat perfect cu calendarul astrologic Tzolk’in (46 x 260 de zile = 11.960 de zile).
Această corelație i-a permis mayașilor, cunoscuți ca „păstrătorii zilei” (daykeepers), să prezică cu precizie datele de Lună Nouă, care sunt singurele momente când o eclipsă solară este posibilă. Aceasta le reducea predicția unei eclipse la o șansă de unu din șapte.
Spre deosebire de presupunerile anterioare, Mayașii nu reîncepeau pur și simplu tabela de la zero după fiecare iterație, ceea ce ar fi dus la erori acumulate.
În schimb, ei au folosit un sistem ingenios de ajustări interne și tabele suprapuse. Justeson și Lowry au demonstrat că păstrătorii zilei reporneau tabelele la unul dintre cele două puncte de ajustare specifice (la a 358-a sau a 223-a lună nouă) înainte ca tabela precedentă să se termine.
Misterul astronautului din Palenque. Adevărul din spatele controversatei sculpturi mayașe
Publicitate
Un tabel predictiv
„Am descoperit că dacă faci asta, treci de la eclipse ratate la a nu rata niciuna,” a explicat Lowry. „Nu este un tabel predictiv simplu, ci un tabel predictiv plus ajustări bazate pe observații empirice constante în timp.”
Această metodă a asigurat că predicțiile lor, deși se refereau doar la zi și nu la secundă, își mențineau precizia pe parcursul a peste 1.000 de ani.
Această descoperire subliniază caracterul profund științific al cunoștințelor Mayașe. Modul în care au combinat observațiile empirice, revizuirea constantă a așteptărilor și codarea acestora într-un sistem religios-astrologic reprezintă „baza științei adevărate,” a concluzionat Lowry. Succesul lor nu a fost de a face calendarul mai precis, ci de a-l face să rămână precis în fața inexactităților inerente ale sistemului.
Arheologii au descifrat harta universului mayaș: Aguada Fénix, un sit uriaș, vechi de 3.000 de ani
