Vremea trece dintr-o extremă în alta, iar starea noastră de spirit evoluează oscilant, la extreme. Te simţi obosit/ ă, n-ai chef de nimic, îţi vine să îţi iei câmpii? Îţi dăm câteva soluţii pentru a trece cu bine peste astenia de primăvară, o afecţiune care a debutat mai repede decât ne-am fi aşteptat.
1. Primul sfat şi cel mai important, primit de la medici, este să te odihneşti atunci când ai timp. Un episod de somn de 8 ore, măcar în weekend, este absolut esenţial pentru corpul uman care face eforturi să se adapteze fluctuaţiilor vremii.
2. Treci la masă! Mănâncă bine, sănătos, regulat. Vitaminele sunt esenţiale, la fel şi proteinele. Aşa că o friptură bună, o salată de roşii sau de castraveţi, un pahar de lapte sau iaurt nu trebuie să lipsească în această perioadă din alimentaţie.
3. Dacă te simţi obosit, încearcă să iei nişte vitamine. Iar vitamina C este cea mai importantă. O găseşti în diverse formule, în farmacii. N-ar strica şi o combinaţie plină de energie – stoarce nişte lămâi într-o cană alături de două-trei portocale şi dacă o să bei sucul, îţi garantăm că vei simţi efectele pozitive.
4. Îmbracă-te cu mai multă atenţie. Confortul personal este esenţial pentru a trece cu bine peste babele astea nebune. Nici prea înfofolit, nici prea dezbrăcat, caută astfel cea mai bună variantă ca nici să nu transpiri şi să răceşti dar nici să suferi de frig.
5. Ieşi la aer curat! Stai o zi întreagă la birou, la aerul condiţionat? Ieşi cât mai des şi ia o porţie de aer curat. Plimbările pe jos în această perioadă sunt absolut esenţiale pentru a nu suferi de astenia de primăvară.
6. Sportul înseamnă sănătate! Mergi la sală, trage de fiare, aleargă, bate mingea. Indiferent ce faci, încearcă să te mişti cât mai mult, să consumi energie, să transpiri şi să îţi menţii tonusul fizic la un nivel ridicat.
7. Ieşi în oraş. Este dovedit faptul că pentru cei care intră într-o stare de melancolie, de negativism, de oboseală fizică şi intelectuală, compania prietenilor este cel mai bun remediu.